Video CFR Cluj merge în “infern” la Netanya. Partida dintre “feroviari” și Maccabi Tel Aviv e sold out

CFR Cluj merge în “infern” la Netanya. Partida dintre “feroviari” și Maccabi Tel Aviv e sold out
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campionii se vor confrunta în Israel atâț cu atmosfera creată de fani, cât și cu o temperaturile sufocante, care vor trece de 30 de grade Celsius.

Golul marcat de Omrani în partida tur ar putea reprezenta un avantaj mai important decât părea la finalul partidei din Gruia. Clujenii pornesc cu 1-0 în returul cu Maccabi, care se va disputa într-o atmosferă de foc. Partida de la Netanya se va juca cu casa închisă, iar temperatura de la ora jocului le va pune probleme serioase “feroviarilor”.

Totuși, veștile bune pentru CFR Cluj sunt că israelienii nu se vor putea baza în continuare pe doi dintre oamenii care au lipsit în Gruia, căpitanul Sheran Yeini și spaniolul crescut de Athletic Bilbao, Enric Saborit. Mai mult, atacantul Chico Ofoedu are șanse mici să evolueze din primul minut.

Dan Petrescu va începe foarte probabil în acceași formulă în care a început și meciul tur. Singurele schimbări pe care le-ar putea efectua antrenorul sunt în ofensivă, unde Omrani ar trece pe poziția de atacant, iar locul său în banda stângă ar putea fi luat de Pereira sau Păun.

Echipa probabilă a CFR-ului:

Arlauskis – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Djokovic, Bordeianu, Culio – Deac, Omrani, Pereira (Păun)

Rezumatul meciului tur, câștigat de “feroviari” cu 1-0 (Omrani ‘22)

Partida din turul secund al Ligii Campionilor se va disputa azi, de la ora 20:00 și va fi transmisă de Digisport 1 și Look Plus. Învingătoarea dublei dintre CFR Cluj și Maccabi Tel Aviv va juca cel mai probabil cu Celtic Glasgow în turul următor. Scoțienii au trecut cu 5-0 de estonienii de la Kalju, în manșa tur a duelului.

 

Comenteaza