CFR Cluj, pas mare spre primăvara europeană. “Feroviarii” au reușit o nouă victorie cu Rennes

CFR Cluj, pas mare spre primăvara europeană. “Feroviarii” au reușit o nouă victorie cu Rennes
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația condusă de Dan Petrescu a reușit să învingă din nou echipa din Franța, scor 1-0 și e cu un pas în primăvara europeană a Europa League.

Partida din Gruia a început cu un duel al celor două galerii, în care cele câteva sute de francezi au avut un sensibil avantaj. Și în teren, Rennes a dominat, iar Hunou a avut prima oportunitate de a marca, dar Arlauskis s-a opus. Clujenii au avansat în terenul oaspeților și au încercat să arunce mingea în careul advers pentru Lacina Traore. Totuși, majoritatea acțiunilor ofensive s-au oprit în barajul defensiv al francezilor. În finalul primei părți, Niang a reluat periculos cu capul, dar același Arlauskis a salvat și scorul pauzei a fost 0-0.

La revenirea de la cabine, “feroviarii” au forțat deschiderea scorului, iar Culio l-a testat pe Salin cu un șut din afara careului. Francezii au răspuns imediat, prin Del Castillo, însă Arlauskis a fost din nou la post. Lituanianul a mai salvat o dată la intrarea în ultimul sfert de oră, în timp ce Rondon a ratat dintr-o poziție ideală. Venezueleanul s-a revanșat în minutele de final, când a reușit să înscrie dintr-o centrare a lui Deac. Tot atacantul a avut o intervenție periculoasă asupra unui adversar și a fost eliminat.

Echipe de start:

CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu (Hoban ‘74), Boli, Burcă, Camora – Djokovic, Bordeianu, Culio – Deac (Păun ‘90), Traore (Rondon ‘71), Omrani

Rennes: Salin – Traore, Da Silva, Gnagnon, Maouassa – Raphinha, Bourigeaud (Guitane ‘84), Grenier, Del Castillo (Siebatcheu ‘66) – Hunou (Gboho ’66), Niang

Clujenii se mențin pe locul al doilea în Grupa E a Europa League, cu nouă puncte și păstrează șanse impportante la calificarea în primăvara europeană.

Comenteaza