CFR Cluj pierde unul dintre cei mai importanți jucători. Fotbalistul va părăsi formația din Gruia la finalul sezonului

CFR Cluj pierde unul dintre cei mai importanți jucători. Fotbalistul va părăsi formația din Gruia la finalul sezonului
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campioana va suferi o pierdere importantă în vară, când unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei conduse de Dan Petrescu se va retrage.

Deși formația din Gruia domină campionatul intern și are șanse serioase la calificarea în primăvara europeană, CFR Cluj va suferi o pierdere importantă la finalul sezonului. Unul dintre jucătorii emblematici ai campioanei a decis să se retragă, iar sezonul în curs va fi ultimul din cariera sa. Este vorba despre Juan Emmanuel Culio, fotbalistul ce se află la a doua aventură în Gruia. Argetinianul și-a prelungit la startul stagiunii înțelegerea cu “feroviarii”, iar noul contract e scadent în 2020.

Retragerea a fost anunțată de Dan Petrescu. ”Joacă foarte bine şi se dăruieşte, l-aţi văzut şi acum (n.red. - cu Rennes). Mă bucur pentru el. Acum, cred că ăsta va fi ultimul sezon al lui şi cred că de-aia dă totul. El dă totul tot timpul, dar acum îşi doreşte să ajungă cât mai sus. Vă daţi seama, ar fi ceva fantastic să reuşim să ne calificăm în primăvara europeană”, a declarat antrenorul potrivit Prosport.

În vârstă de 36 de ani, Culio a mucat 220 de meciuri pentru CFR Cluj, timp în care a înscris de 27 de ori. Argetinianul a cucerit alături de clujeni patru titluri de campion, două Cupe ale României și două Supercupe.

Comenteaza