CFR Cluj pregătește o nouă mutare pentru sezonul viitor. Un fost adversar, urmărit de "feroviari"

CFR Cluj pregătește o nouă mutare pentru sezonul viitor. Un fost adversar, urmărit de "feroviari"
| Foto: facebook.com/fcballkani

Oficialii clubului din Gruia se pregătesc să înceapă negocierile pentru un fundaș central de echipă națională.

Pentru stagiunea următoare, CFR Cluj l-a transferat deja pe Mohammed Kamara, de la Hapoel Haifa, jucător de la care se așteaptă să aducă un plus ofensivei echipei clujene. Imediat, oficialii clubului din Gruia și-au îndreptat atenția spre întărirea defensivei și au găsit jucătorul ideal pentru nevoile lor, anunță playsport.ro.

CFR Cluj a pus ochii pe fundașul central Lumbardh Dellova. Jucătorul kosovar în vârstă de 25 de ani evoluează la fosta adversară a "feroviarilor" din grupele UEFA Conference League, Ballkani, club de la care CFR l-a achiziționat și pe Ermal Krasniqi.

Stopper-ul înalt de 1,87 m a fost crescut de KF Liria (Kosovo) și a mai trecut apoi pe la Slovan Ljublj (Sloveania), Hajduk Split (Croația) și FC Priștina (Kosovo) pentru ca în ianuarie 2022 să ajungă la Ballkani.

Campion de două ori alături de formația sa, Lumbardh Dellova a strâns și 7 meciuri pentru echipa națională, iar șefii CFR-ului îl vor urmări la disputa amicală dintre Ungaria și Kosovo, ce va avea loc în 26 martie.

Lumbardh Dellova a fost intergralist în ambele dispute dintre CFR Cluj și Ballkani, din sezonul 2022-2023.

Comenteaza