CFR Cluj, pregătită pentru duelul cu Gaz Metan Mediaș: “Vrem să rămânem acolo sus și să avem liniște”

CFR Cluj, pregătită pentru duelul cu Gaz Metan Mediaș: “Vrem să rămânem acolo sus și să avem liniște”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campionii revin la lupta din Liga 1, iar la finalul săptămânii vor primi vizita uneia dintre cele mai incommode echipe din campionat.

După duelul din Cupă, pe care “feroviarii” l-au pierdut pe teren, dar l-ar putea câștiga la comisii, formația din Gruia revine pe teren propriu pentru partida cu Gaz Metan Mediaș. Deși oponenții clujenilor trec printr-o perioadă mai slabă și sunt măcinați de probleme interne, duelurile dintre cele două formații au fost întotdeauna palpitante, iar rezultatele înregistrate aau fost imprevizibile.

Alin Minteuan a prefațat partida împotriva medieșenilor. “Deja ne-am obișnuit cu acest program încărcat. Ne dorim trei puncte, a fost meciul de Cupă, unde nu am reușit să ne calificăm și dorim să obținem victoria în campionat. Vrem să rămânem acolo sus și să avem liniște pentru meciul din Europa League. Întotdeauna am avut probleme în fața celor de la Gaz Metan. Ei vor veni foarte montați, au ieșit din Cupă, vor încerca să spele din rușine. Cu siguranță vor aborda meciul cu maximă seriozitate.

E departe meciul cu Celtic, deocamdată cel cu Gaz Metan e mult mai aproape. Trebuie să obținem victoria pentru a rămâne pe primul loc. Ar fi extraordinar pentru noi să ajungem în primăvară și sperăm să putem face față până la capăt și să menținem această linie bună. Tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, exceptând meciul de Cupă a fost bine”, a declarat antrenorul secund al campioanei.

Fostul mijlocaș a vorbit și despre partida cu FC Botoșani. “Nu știu de ce întârzie decizia în privința meciului cu Botoșani. CFR-ul când a greșit a plătit și deciziile au venit foarte repede. Și ei au recunoscut că au greșit, lucrurile sunt destul de evidente. Nu este normal să întârzie atât de mult o astfel de decizie”, a spus Minteuan.   

Revenit recent în Gruia, Kevin Boli și-a completat antrenorul. “Gaz Metan e o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni. Cred că vor încerca să facă o impresie bună, trebuie să fim pregătiți și sperăm să obținem cele trei puncte. Nimănui nu îi place să piardă, cred că am făcut un joc bun la Botoșani, dar echipele mari nu pierd două meciuri la rând.

Am jucat multe meciuri, dar am fost pregătiți pentru asta de când am început sezonul. Suntem puțini obosiți, dar suntem gata pentru meciul următor. Vrem să câștigăm fiecare meci, dar în România avem și play-off-ul. Nu ne gândim să punem distanță pentru că o vom pierde la înjumătățirea punctelor”, a precizat stopperul francez.

Partida dintre CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș se va disputa duminică, de la ora 20:30, pe arena din Gruia.

Comenteaza