CFR Cluj revine la lupta din Liga 1. Meci la Sfântu Gheorghe pentru elevii lui Dan Petrescu

CFR Cluj revine la lupta din Liga 1. Meci la Sfântu Gheorghe pentru elevii lui Dan Petrescu
| Foto: facebook.com/cfr1907

Calificați în play-off-ul Ligii Campionilor, “feroviarii” revin la bătăliile din campionat, iar adversar le va fi o formație în fața căreia nu au pierdut niciodată.

După ce au reușit o victorie miraculoasă pe terenul lui Celtic, la jumătatea săptămânii, clujeniiau revenit în țară, unde luptă pentru cel de-al treilea titlu consecutiv. Formația din Gruia conduce ierarhia Ligii 1, dar va avea parte de o deplasare complicată la prima vedere, la Sfântu Gheorghe. Dan Petrescu va miza din nou pe fotbaliștii care s-au odihnit la meciul cu Celtic, dar consideră că Sepsi e un oponent periculos.

Totuși, istoricul înfruntărilor directe dintre cele două echipe îl contrazice pe tehnicianul CFR-ului. În șapte partide oficiale între cele două formații, “feroviarii” s-au impus de fiecare dată. În plus, golaverajul este 16-4 în favoarea clujenilor. Chiar și așa, în sezonul trecut, cele două formații s-au întâlnit atât în campionat, cât și în Cupa României, iar majoritatea duelurilor au fost strânse. CFR Cluj s-a impus de trei ori cu 1-0, o dată cu 2-1 și o dată cu 3-1.

În noua stagiune, Sepsi a început greoi, însă a obținut prima victorie chiar în runda precedentă, pe terenul Universității Craiova. Totuși, formația pregătită de Csaba Laszlo e neînvinsă, după ce a reușit patru remize în primele patru etape. Covăsnenii au avtu aprte și de adversary complicați, printre care s-au numărat FCSB, Gaz Metan Mediaș sau Viitorul.

În partida de la Sfântu Gheorghe, CFR Cluj nu se va putea baza pe serviciile lui Culio și există dubii serioase în privința lui Pereira și Petrila. George Țucudean ar putea lipsi și el fiind menajat în urma jocului pe de Celtic Park.

Partida dintre CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe se va disputa sâmbătă, 17 august, de la ora 21:00.

Comenteaza