CFR Cluj s-a impus la limită în derby-ul "feroviar" cu Rapid

CFR Cluj s-a impus la limită în derby-ul "feroviar" cu Rapid
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația pregătită de Dan Petrescu a câștigat duelul contra formației din capitală, scor 2-1.

Campioana a pus stăpânire pe joc încă din primele secvențe ale partidei, în timp ce oaspeții au mizat pe organizarea defensivă și pe acțiuni rapide în jumătatea adversă.

Prima oportunitate de a înscrie i-a aparținut lui Petrila, însă tânărul jucător a reluat slab din interiorul careului (7). Cinci minute mai târziu, Omrani și-a încercat norocul de la distanță, dar Moldovan a respins.

După minute bune în care și fotbaliștii Rapidului au încercat sa pună presiune, "feroviarii" au revenit în ofensivă, iar Boateng a șutat puternic, dar pe direcția lui Moldovan (31).

Cu doar două minute înainte de pauză, Graovac a profitat de o respingere a goalkeeper-ului advers și a deschis scorul (43). Astfel, după 45 de minute, CFR Cluj conducea, 1-0.

La revenirea de la cabine, atitudinea ambelor echipe s-a schimbat. Campioana nu a mai contat în ofensivă, în timp ce rapidiștii au fost împinși de la spate de o galerie ce a fost cât pe ce să părăsească arena.

Oaspeții au pus presiune timp de minute bune, însă Hindrich a fost la post. Totuși, minutul 69 a adus o acțiune în flancul stâng, Rareș Ilie a driblat în careu, i-a pasat lui Morais, care a restabilit egalitatea. Imediat, același Rareș Ilie a încercat aceeași acțiune, iar Hindrich a respins spectaculos (72).

"Feroviarii" au revenit timid în atac, în timp ce trupa din capitală a făcut un pas înapoi. Cu toate acestea, fazele periculoase au lipsit.

La fel ca și în prima parte, CFR Cluj a dat lovitura pe final prin Deac. După o acțiune prelungită, în care Moldovan a salvat miraculos în fața lui Buș, balonul a ajuns la experimentatul mijlocaș, care a adus victoria echipei sale, scor 2-1.

Comenteaza