CFR Cluj se delimitează de acuzațiile lui Culio

CFR Cluj se delimitează de acuzațiile lui Culio
| Foto: foto facebook.com/cfr1907

La finalul partidei cu Astra Giurgiu, încheiată 1-1, mijlocașul clujenilor a criticat sistemul competițional din Liga 1.

“Feroviarii” au emis un comunicat în care afirmă că spusele lui Culio sunt doar opinia jucătorului, iar clubul este în dezacord cu declarațiile mijlocașului. “Supărat fiind după rezultatul de egalitate obținut în fața Astrei, Culio a contestat formatul campionatului din țara noastră. Așa cum a punctat și jucătorul în timpul interviurilor, părerea expusă public este strict opinia sa personală.

Clubul nostru este un susținător formal și deschis al conceptului de play-off și play-out. Din punct de vedere matematic s-a dovedit a fi un sistem echilibrat și ferm, cu atât mai mult cu cât, în sezonul precedent, echipa noastră a beneficiat de avantajele acestui sistem competițional.

Mai multe țări din Europa au ales acest format competițional și culeg deja roadele sistemului cu play-off și play-out. Avem încredere că în sezoanele care urmează acesta își va dovedi eficiența totală și în România, pentru ca fotbalul nostru să ajungă la valoarea și la nivelul așteptat de noi toți”, se arată în comunicatul publicat de clubul clujean.

Argentinianul din linia mediană a CFR-ului a acuzat sistemul play-off/ play-out și înjumătățirea punctelor. “Dacă vrea să facă play-off, să facă. Muncim 8 luni și avem multe puncte în fața Stelei și a Craiovei și după aceea, se reduc la jumătate. Nu știu cine a făcut asta, acest sistem. Muncești opt luni, pierzi un meci și ajungi în situația asta.

Nu s-a pierdut campionatul. Eu sunt supărat pe cine a propus acest sistem. Sunt suparat pe mine. Eu primul am jucat penibil, echipa a jucat penibil. Când am venit eu aici prima oară, era un campionat foarte frumos. Noi suntem vinovați. Se poate câștiga campionatul”, a declarat Culio, la finalul partidei cu Astra, pentru Digisport.

După încheierea etapei a patra din play-off, CFR a căzut pe locul al doilea din Liga 1, cu 36 de puncte, la două distanță de noul lider, FCSB. Clujenii vor juca în deplasare împotriva Viitorului în a cincea etapă a părții a doua a campionatului.

Comenteaza