CFR Cluj, succes fără emoții la Botoșani. Deac a adus victoria cu o dublă în primul sfert de oră

CFR Cluj, succes fără emoții la Botoșani. Deac a adus victoria cu o dublă în primul sfert de oră

Trupa din Gruia își menține avansul în fruntea Ligii 1, după ce a reușit sa învingă la Botoșani, 2-0.

Cu debutantul Hindrich în poarta, campionii au început cum nu se poate mai bine jocul din Moldova. Omrani a fost faultat în careu, iar Deac a transformat lovitura de pedeapsă (2). Internaționalul român a fost cel care a majorat diferența, după aproape un sfert de oră, din lovitură liberă (12). Deși gazdele au dominat la capitolul posesie, CFR Cluj a fost echipa mai periculoasă. "Feroviarii" au controlat jocul și au intrat în avantaj la cabine, 2-0.

La revenirea de la vestiare, tot clujenii au fost în prim plan. După aproape o oră de joc, portarul botoșănenilor a fost aproape de o greșeală uriașă, însă a salvat de pe linia porții în ultima secundă (57). Elevii lui Dan Petrescu au reușit să își mențină avantajul, în timp ce gazdele nu s-au apropiat de poarta lui Hindrich. Astfel, CFR Cluj s-a impus cu 2-0 și își păstrează poziția de lider. 

Comenteaza