CFR Cluj, victorie de moral pe terenul lui FC Argeș

CFR Cluj, victorie de moral pe terenul lui FC Argeș
| Foto: facebook.com/cfr1907

După eșecul cu AS Roma, campioana a reușit un succes în campionat, 2-0, împotriva nou-promovatei.

Cu trei schimbări în primul 11 față de jocul de la Roma, CFR Cluj a început ofensiv partida de la Pitești. “Feroviarii” s-au instalat în jumătatea de teren a gazdelor și au controlat autoritar jocul. După aproape un sfert de oră de joc, Deac a profitat de greșeala de începător a portarului Micle, i-a pasat lui Rondon, care a deschis scorul (14).

Elevii lui Dan Petrescu au continuat să pună presiune pe adversari, iar defensiva piteșteană a cedat din nou în minutul 23. Pereira i-a pasat excelent lui Rondon, iar atacantul venezuelean a reușit dubla. După marcarea celui de-al doilea gol, clujenii au mai redus din turație, însă au dominat la capitolul posesie. Astfel, scorul pauzei a fost 2-0 în favoarea campionilor.

Trupa din Gruia a menținut ritmul și după revenirea de la cabine. La trei minute de la reluare, Rondon a scăpat singur cu Micle, însă nu a reușit să îl învingă pe goalkeeper-ul lui FC Argeș (48). Deac putea și el să își treacă numele pe lista marcatorilor, însă șutul trimis de el din lovitură liberă a lovit bara porții gazdelor (54).

După aproximativ o oră de joc, piteștenii au avut momente bune și au avansat spre poarta oaspeților. Totuși, CFR Cluj a preluat din nou controlul și a căutat un nou gol. Chiar dacă cea de-a treia reușită nu a mai venit, ”feroviarii” au controlat jocul și s-au impus cu 2-0.

Echipe de start:

FC Argeș: Micle - Matei, Leca, Deslandes (Maes ‘46), Muşat – Drăghici (Palic ’80), Maric, Prepeliţă (Ndiaye ’55), I. Şerban - Meza Colli – Blejdea (Mirica ’88)

CFR Cluj: Bălgrădean - Manea, Susic, Ciobotariu, Camora – Itu (Aurelio ‘83), Soares (Hoban ’90), Păun (Costache ’90) - Deac, Rondon (Debeljuh ’90), Pereira (Djokovic ’54)

Comenteaza