CFR Cluj, victorie fără emoții pe terenul lui Dinamo

CFR Cluj, victorie fără emoții pe terenul lui Dinamo
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația pregătită de Dan Petrescu s-a impus în fața penultimei clasate din Liga 1, scor 3-0, în runda cu numărul 15 din sezonul regulat.

Campioana nu a forțat în startul partidei din capitală, însă a reușit să deschidă scorul în mai puțin de 15 minute. La o centrare venită dintr-o lovitură liberă din partea stângă, Omrani a lovit excelent cu capul și a înscris (14). Trei minute mai târziu, francezul s-a remarcat din nou, când a trimis mingea în careu, iar Debeljuh a majorat diferența (17).

Deși au avut în continuare inițiativa, “feroviarii” au redus din turație. Trupa clujeană s-a mai apropiat periculos de poarta gazdelor doar în finalul reprizei, când Bordeianu a încercat o execuție pretențioasă, iar balonul a trecut alături (44). Astfel, scorul pauzei în capitală a fost 0-2.

La revenirea de la cabine, “Câinii roșii” au părut mai activi, însă elevii lui Dan Petrescu le-au tăiat repede elanul și au revenit la conducerea partidei. CFR Cluj a controlat fără să forțeze, iar ocaziile au lipsit de ambele părți.

Cu toate acestea, la intrarea în ultimele 10 minute ale meciului, Sacko, aflat la primul meci ca titular, i-a pasat lui Deac în careu, iar veteranul campioanei a stabilit scorul final, 0-3.  

Comenteaza