CFR Cluj, succes în stilul caracteristic împotriva Chindiei Târgoviște

CFR Cluj, succes în stilul caracteristic împotriva Chindiei Târgoviște
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația pregătită de Dan Petrescu s-a impus la limită, scor 1-0, în fața echipei antrenate de Emil Săndoi.

Campioana a încercat să își impună jocul încă din primele secvențe ale jocului de la Ploiești. “Feroviarii” s-au instalat în jumătate adversă, iar în minutul 8 au cerut penalty, după o intervenție asupra lui Graovac.  

Trupa clujeană a continuat să pună presiune și, în cele din urmă, a reușit să deschidă scorul. La jumătate repriză, Omrani a inventat o execuție cu care l-a învins pe Căbuz (21), însă gazdele au contestat reușită după ce balonul l-a atins pe Costache în mână înainte ca mijlocașul să paseze decisiv.

După câteva momente bune ale Chindiei, elevii lui Dan Petrescu au revenit în ofensivă și au încercat să se distanțeze pe tabelă, însă goalkeeper-ul gazdelor l-a blocat în două rânduri pe Deac, care a trimis din afara careului. Astfel, scorul pauzei la Ploiești a fost 0-1.

Gazdele au revenit de la cabine cu gândul la un gol egalizator, iar Hindrich a avut mai mult de muncă în actul secund. Prima intervenție importantă a goalkeeper-ului clujean a venit la patru minute de la reluare, când a respins șutul puternic trimis de Popadiuc.

Campioana a preferat să se bazeze pe contraatacuri, în timp ce Chindia a mizat pe un joc de posesie în terenul advers. În ciuda faptului că a fost aproape de autogol după mai bine de o oră de joc, Hindrich a fost din nou la post în minutul 72, când a reținut în doi timpi în fața lui Neguț.

CFR Cluj a gestionat foarte bine finalul de meci, nu a mai acordat nicio șansă gazdelor și a reușit să se impună la limită, scor 1-0.

Comenteaza