CFR Cluj, victorie pe terenul ultimei clasate

CFR Cluj, victorie pe terenul ultimei clasate

Campioana a reușit un nou succes, scor 2-1, în partida împotriva formației FC Voluntari.

Duelul de pe Stadionul Anghel Iordănescu a început cum nu se poate mai prost pentru clujeni, care s-au văzut conduși încă din minutul 12. Laidouni a deschis scorul din penalty, după ce Lang l-a faulat în careu pe Bălan.

CFR a răspuns prin șuturile de la distanță expediate de Djokovic și Omrani, care nu l-au putut învinge pe Drăghia. Deși a urmărit egalarea pe toată durata reprizei, echipa lui Toni Conceicao a reușit să înscrie doar în minutul 34, când Ioniță a speculat o greșeală în apărarea gazdelor. Astfel, scorul pauzei a fost 1-1.

“Feroviarii” au început tare actul secund și Omrani a semnat prima ocazie, la trei minute de la reluare. Clujenii au dominat cea de-a doua parte a jocului, dar nu au amenințat serios poarta celor de la FC Voluntari.

Intrările lui De Luca și Bordeianu au schimbat jocul ofensiv al echipei din Gruia, iar campionii au reușit să înscrie în minutul 84 prin golgheterul ei, George Țucudean. Astfel, clujenii au învins cu 2-1 și au reușit a treia victorie consecutivă.

Echipe de start:

Voluntari: Drăghia - Ricardinho, Zgrablic, Walace Da Silva, Bucurică - Laidouni, Răuţă (Achim ‘69), Sesar - Szijj, Bălan, Căpăţână (Malfleury ‘77)

CFR Cluj: Vâtcă - Manea, Vinicius, Lang, Camora - Culio, Djokovic, Ioniţă (De Luca ‘63)- Omrani, Ţucudean, Mailat (Bordeianu ‘71)

Următorul meci pentru CFR va fi partida retur cu Alashkert, din turul trei preliminar al Europa League. Meciul se va disputa joi, 16 august, de la ora 20:00, pe arena din Gruia.

Comenteaza