CFR e neînvinsă de cinci etape, dar Popa nu e impresionat: ”Îi batem sigur”

CFR e neînvinsă de cinci etape, dar Popa nu e impresionat: ”Îi batem sigur”
Echipa lui Dan Petrescu va primi vizita lui ACS Poli Timișoara, sâmbătă, în etapa cu numărul 21 din Liga 1. Antrenorul bănățenilor, Ionuț Popa, se gândește încă de acum la duelul cu ”feroviarii”.

CFR nu are amintiri plăcute cu Timișoara. În campionatul trecut, ardelenii au scos două remize (1-1, 2-2) cu formația de pe Bega. Aceeași echipă i-a eliminat pe "feroviari" în sferturile Cupei României, la penalty-uri. Ba mai mult, Timișoara a produs prima înfrângere a lui CFR Cluj din acest sezon. S-a întâmplat în etapa a opta, la Timișoara, când CFR a fost învinsă cu 3-4. Înaintea acelui joc, elevii lui Dan Petrescu aveau 7 meciuri fără înfrângere în Liga 1, ultimele șase fiind câștigate.

Coincidență sau nu, CFR are și de această dată o serie foarte bună înaintea meciului cu Timișoara. Echipa din Gruia e neînvinsă de 5 meciuri, iar ultimele 4 le-a câștigat. Situația bănățenilor este, în schimb, complet diferită. Trupa lui Ionuț Popa are 4 egaluri consecutive, iar ultima victorie a obținut-o în runda a 16-a (2-1 cu Astra Giurgiu).

CFR este liderul Ligii 1, cu 46 puncte. Timișoara este pe 9, cu 25 puncte. Popa nu este, însă, impresionat de parcursul ardelenilor. Deși în tabăra bănățenilor este neliniște, din cauza restanțelor salariale pe care le au jucătorii, Ionuț Popa e convins că va lua trei puncte cu CFR Cluj.

"Mă deranjează că în ultimele 5 etape am câștigat o dată și am remizat de 4 ori. De fiecare dată am condus. Nu înțeleg de ce conducem și ne retragem, nu mai dorim să continuăm jocul ofensiv. Jucătorii au purtat o discuție cu oamenii din conducere. Se știe situația noastră, sper că se vor rezolva aceste lucruri până la urmă. Dacă nu mai au răbdare, să-și depună memoriu și gata. N-am ce să le fac. Pe CFR Cluj îi batem sigur", a spus Popa, la Digisport.

Ultimele 5 rezultate ale CFR-ului:

0-0 cu Gaz Metan Mediaș
1-0 cu CSM Poli Iași
2-0 cu Dinamo
2-0 cu Sepsi Sfântu Gheorghe
3-0 cu FC Voluntari

Ultimele 5 rezultate ale Timișoarei:

2-1 cu Astra Giurgiu
1-1 cu Juventus București
1-1 cu Botoșani
1-1 cu Viitorul
1-1 cu Gaz Metan Mediaș

CFR Cluj - ACS Poli Timișoara se joacă sâmbătă, de la 20:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu. Întâlnirea va fi transmisă în direct pe Look TV, Digisport și Telekom Sport.

Comenteaza