CFR își consolidează prima poziție. A învins ”lanterna roșie” cu 2-0

CFR își consolidează prima poziție. A învins ”lanterna roșie” cu 2-0
CFR Cluj a trecut cu 2-0 de Juventus București, duminică, pe arena din Gruia, în ultima etapă din turul sezonului regulat.

”Feroviarii” au semnat prima ocazie în minutul 21. Mario Camora a centrat în careu, iar Balde a reluat cu capul în brațele lui Drăghia. A venit însă și golul. După trei runde în care a stat pe tușă, Adrian Păun a revenit în forță.

Mijlocașul de 23 ani a înscris cu o superexecuție de la colțul careului (28). În repriza a doua, Juventus putea egala. Marian Beța a preluat mingea dintr-o centrare, dar a tras pe lângă din interiorul careului (55).

CFR a irosit apoi două șanse de 2-0. Deac a lovit cu capul, mingea a fost respinsă de Drăghia, iar Balde a șutat paralel cu poarta oaspeților (62). Până la urmă, ardelenii au mai înscris o dată. Nistor a fost faultat în careu, iar centralul Andrei Antonie a indicat punctul cu var.

Argentinianul Culio a transformat fără probleme lovitura de pedeapsă și echipa lui Dan Petrescu a câștigat cu 2-0. Formația din Gruia acumulează 32 puncte și își consolidează prima poziție din clasament. CFR Cluj a bifat, de asemenea, a zecea victorie din actuala ediție de campionat.

CFR Cluj - Juventus București 2-0 (1-0)

Au marcat: Păun (28), Culio (82 penalty)

Cartonașe galbene: Djokovic, Vera/Benga 

CFR: Arlauskis - Camora (C), Vinicius, Boli, Manea - Hoban, Djokovic (Nistor 58) - Păun, Culio, Deac (Nouvier 89) - Balde (Vera 76). Antrenor: Dan Petrescu

Juventus: Drăghia - Ștefan, Benga, Walace, Beța - Bărbulescu (C), Mihăescu (Țâră 77) - Carabela (Dzalamidze 63), Sesar, Călințaru (Petre 46) - Măzărache. Antrenor: Marin Barbu

Arbitru: Andrei Antonie

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca

Comenteaza