CFR își face calculele pentru rămânerea în play-off. Mureșan: "Cu trei victorii, suntem acolo"

CFR își face calculele pentru rămânerea în play-off. Mureșan:
Președintele formației din Gruia, Iuliu Mureșan, afirmă că echipa sa depinde doar de propriile rezultate pentru a rămâne pe loc de play-off la finalul sezonului regulat.

"Avem șanse, după victoria de la Mediaș depindem iar de noi. Dacă obținem trei victorii în ultimele trei meciuri, suntem în play-off. Nu contează ce vor face celelalte echipe, atâta vreme cât noi ne câștigăm punctele noastre", a declarat oficialul "feroviarilor" pentru ZIUA de CLUJ.

Vineri, de la ora 20:00, CFR Cluj primește vizita lui ASA Târgu Mureș. Elevii lui Miriuță ocupă locul 5, poziție care asigură calificarea în play-off, cu 34 puncte. ASA se află pe ultimul loc, cu doar 10 puncte.

"Va fi un meci greu, pentru că cei de la ASA nu au nicun fel de presiune, ei fiind pe ultimul loc. Dar au un lot de jucători tineri și trebuie să rămânem concentrați. Nu ne permitem să fim relaxați", a mai spus Mureșan.

În ultima etapă, CFR s-a impus cu 2-1 pe terenul lui Gaz Metan Mediaș, în timp ce ASA a remizat cu Timișoara, 0-0, într-o partidă care s-a desfășurat pe arena clujenilor.

CFR Cluj - ASA Târgu Mureș se joacă vineri, de la ora 20:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Meciul va conta pentru etapa cu numărul 24 din Liga 1. După acest joc, ardelenii vor mai avea două partide din sezonul regulat, o deplasare la Iași (27 februarie) și un meci acasă cu Viitorul (4 martie).

Comenteaza