CFR, la cel mai dificil test: ”Dinamo e mai puternică decât anul trecut”

CFR, la cel mai dificil test: ”Dinamo e mai puternică decât anul trecut”
CFR Cluj primește vizita lui Dinamo, joi, de la ora 21:00, în etapa a cincea din Liga 1.

Ambele echipe sunt pe val după ultima rundă. CFR s-a impus cu 2-0 pe terenul Politehnicii Iași, iar Dinamo a bătut-o cu 3-1 pe Gaz Metan Mediaș. "Feroviarii" ocupă locul 3 în clasament, cu 10 puncte. "Alb-roșii" se află pe 4, cu un punct mai puțin.

"Dinamo este mult mai puternică decât anul trecut. Au jucători foarte valoroși. În afară de Hanca, pe care l-am antrenat foarte puțin la Târgu Mureș și care a avut un an excelent sezonul trecut, Dinamo îi mai are pe Rivaldinho, Nemec, Salomao, Bumba, Costache și Nedelcearu. În afara meciului cu Botoșani, când au pierdut pe nedrept, au scos 9 puncte din 9. Cu siguranță va fi o candidată serioasă la titlu. Sută la sută va fi și cel mai dificil meci de până acum", a spus antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu.

"Bursucul" speră ca fanii ardelenilor să vină în număr cât mai mare la derby-ul din Gruia.

"Va fi o atmosferă de meci mare și cred că ambele echipe vor fi mai motivate. Sper să fie stadionul plin. Mi-ar plăcea ca toți de pe stadion să țină cu CFR, dar asta nu se poate. Sper să câștige cel mai bun, iar fanii ambelor echipe să se bucure de un joc frumos", a mai zis fostul component al Generației de Aur.

CFR Cluj - Dinamo se joacă joi seara, de la ora 21:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Întâlnirea va fi transmisă în direct pe Look TV, Digisport și Dolcesport.

Sezonul trecut, formația din Gruia a scos o victorie (2-0), un egal (0-0) și două eșecuri (0-2 și 0-3) cu Dinamo.

Comenteaza