CFR se implică direct în lupta pentru Europa League
- Scris de Florina Sur
- 06 Mai 2011, 00:38
- Sport
- Ascultă știrea

În ultimele etape, CFR s-a implicat în lupta pentru titlu împiedicând Vasluiul şi menţinând Oţelul în cursa pentru primul loc. Acum, a venit rândul echipelor angrenate în bătălia pentru Europa League să fie "arbitrate" de CFR. În ultimele patru etape, "feroviarii" întâlnesc trei formaţii din "zona Europa", Dinamo, Gaz Metan Mediaş şi Steaua. În funcţie de rezultatele din aceste meciuri, una dintre echipe ar putea rămâne pe dinafara competiţiilor continentale.
Prima adversară a clujenilor este Dinamo, pe terenul căreia vor juca meciul din această seară. Echipa lui Ioan Andone ocupă locul 5 în clasament, iar o victorie în faţa "vişiniilor" i-ar putea ajuta să depăşească Rapidul şi să urce o poziţie. Dinamo are, de departe, cel mai bun atac din campionat, cu 61 de goluri marcate. Totuşi, "câinii" au mari lipsuri în apărare, primind mai mult decât dublul numărului de goluri încasate de Rapid, echipa clasată doar un loc mai sus.
Obiectivul "feroviarilor" este doar unul de orgoliu. CFR a căzut pe locul 9, fiind depăşită şi de FCM Târgu- Mureş. După ratarea Europei, o clasare în partea de jos a clasamentului ar însemna o ruşine şi mai mare pentru fosta campioană. Jucătorii au mari probleme în a-şi mai găsi o motivaţie, lucru recunoscut de antrenorul Alin Minteuan după înfrângerea în faţa Oţelului.
"Probabil că nici nu sunt motivaţi, dar, până la urmă, fiecare trebuie să găsească resurse. Chiar dacă nu mai sunt şanse la unele obiective, fiecare trebuie să încerce să fie mai bun decât adversarul. Este greu pentru noi. Echipele din faţa noastră s-au îndepărtat. Jucăm să adunăm puncte, dar văd că nici asta nu îi mai interesează", spunea, resemnat, Minteuan. Cu toate că echipa a avut o evoluţie foarte slabă în meciul cu Oţelul, tehnicianul nu poate efectua prea multe modificări în primul "11", din cauza lipsei de soluţii. CFR ar putea înfrunta pe Dinamo în următoarea formulă: Mincă - Diogo, Cadu, Rada, Panin - Kivuvu - E. Kone, Sare, Peralta, Nicoară - Buş. Meciul va fi arbitrat de Adrian Comănescu, asistat de tuşierii Cătălin Savu şi Liviu Ciubotariu.