CFR şi Chelsea, singurele echipe cu 10 puncte, care merg doar în Europa League

CFR şi Chelsea, singurele echipe cu 10 puncte, care merg doar în Europa League
CFR Cluj a ratat calificarea în Liga Campionilor, acumulând însă 10 puncte, la fel ca londonezii de la Chelsea, câştigătoarea ediţiei precedente a competiţiei.

După cum CFR-ul a stat la mâna meciului Galatei de la Braga, Chelsea a depins de rezultatul confruntării dintre Şahtior şi Juventus. Ucrainienii aveau faţă de londonezi avantajul meciului direct şi erau calificaţi deja, astfel că a doua echipă calificată în optimi urma să fie aleasă dintre Juventus sau Chelsea.

Juventus a câştigat în Ucraina şi a trecut pe locul 1, Şahtior a ajuns pe 2, beneficiind de rezultatele directe cu Chelsea, în timp ce londonezii, chiar dacă au învins la scor pe Nordsjaelland, au terminat grupa pe locul 3, cu 10 puncte.

Ca o ironie a fazei grupelor, AC Milan, spre exemplu, a acumulat 8 puncte, în grupa C, dar s-a calificat în optimi.

CFR Cluj şi Chelsea sunt dealtfel cunoştinţe mai vechi, cele două echipe întâlnindu-se în faza grupelor în primul sezon al "feroviarilor" în Liga Campionilor.

Etichete
Comenteaza