CFR ”sparge gheața” după o lună. Deac a rezolvat de unul singur meciul cu Poli Iași

CFR ”sparge gheața” după o lună. Deac a rezolvat de unul singur meciul cu Poli Iași
CFR Cluj a bifat primul succes după mai bine de o lună. Echipa lui Dan Petrescu a învins cu 1-0 CSM Politehnica Iași, duminică, pe arena din Gruia, în etapa a 17-a din Liga 1.

Fundașul Cristi Manea, unul dintre puținii jucători care au bifat toate minutele în actuala ediție de campionat, a fost primul care a amenințat poarta ieșenilor. Jucătorul de 20 ani a executat o lovitură liberă de la 20 metri, dar mingea a trecut peste poartă (3). A venit rândul moldovenilor să atace. Soares a părtruns în careu, a încercat să-l dribleze pa Arlauskis, dar goalkeeperul CFR-ului a fost la post (7).

Vin noi ocazii de gol pentru ardeleni. Culio șutează pe jos, din afara careului, dar mingea ajunge în brațele lui Kelava (28). Ciprian Deac încearcă apoi o execuție pretențioasă, din interiorul careului, dar balonul trece milimetric pe lângă poartă (29). Șapte minute mai târziu, Arlauskis își salvează echipa la un șut al oaspeților (36). Prima repriză s-a încheiat, astfel, la scor alb. 

În startul actului secund, Arlauskis s-a prăbușit pe teren. Portarul lituanian a fost lovit în față cu piciorul, într-o încercare de prindere a mingii (47). Acesta și-a revenit, însă, destul de repede și a continuat meciul fără probleme. Ratare monumentală pentru echipa lui Dan Petrescu. Păun îi pasează în careul lui Omrani, dar fotbalistul care a evoluat în trecut la Olympique Marseille reia în bară (53). 

Întreaga arenă este cuprinsă de fum, datorită unei torțe aprinse de mica galerie a Politehnicii Iași. Jandarmeria intervine și fanii moldovenilor o sting (59). Vine și golul. Primul pentru CFR în Liga 1 după mai bine de o lună. Adrian Păun șutează din careu, mingea lovește bara, dar Ciprian Deac o recuperează și înscrie pentru 1-0 (62).

Se încing spiritele pe banca tehnică a oaspeților. Flavius Stoican protestează vehement și îi cheamă la margine și pe jucători. În urma acestui eveniment, antrenorul ieșenilor este trimis în tribună (63). Revolta a pornit după faza care a precedat golul lui Deac. Un aut a fost semnalizat diferit de arbitrul central și cel asistent. Primul în favoarea Iașiului, iar al doilea pentru CFR. Până la urmă, George Rădulescu a revenit asupra deciziei inițiale și a dat posesia "feroviarilor".

În minutele ce au urmat, ambele echipe și-au epuizat toate cele trei schimbări. Petrescu i-a scos pe Păun (66), Nistor (80) și Omrani (82), introducându-i, în schimb, pe Laurențiu Rus, Damjan Djokovic și Ibrahima Balde. Din tabăra moldovenilor au ieșit Mendes (69), Andrei Cristea (72) și Iulian Bădic (76), și au intrat Salim Cisse, Cătălin Ștefănescu și Danu Spătaru.

CFR putea face 2-0, când Djokovic a reluat puțin peste poartă din interiorul careului (85). Politehnica Iași a ratat apoi, în minutele de prelungire, șansa de a pleca acasă cu un punct. Arlauskis i-a salvat, însă, pe ”ceferiști” la cele două șuturi ale formației din Copou. Scor final 1-0 și CFR obține prima victorie în campionat după mai bine de o lună. Ultimul succes data din 1 octombrie, când ardelenii se impuneau cu 2-0 în fața celor de la Juventus București. CFR Cluj ocupă locul 2 Liga 1, cu 37 puncte.

CFR Cluj - CSM Politehnica Iași 1-0 (0-0)

A marcat: Ciprian Deac (62)

Cartonașe galbene: Manea/Mendes, Bădic

CFR: Arlauskis - Camora, Boli, Vinicius, Manea - Culio, Hoban - Păun (Rus 66), Nistor (Djokovic 80), Deac - Omrani (Balde 82). Antrenor: Dan Petrescu

Iași: Kelava - Bădic (Spătaru 76), Frăsinescu, Mihalache, Almeida - Cioinac, Qaka - Panțîru, Cristea (Ștefănescu 72), Soares - Mendes (Cisse 69). Antrenor: Flavius Stoican

Arbitru: George Rădulescu

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca

Asistență: 2.500

Comenteaza