Chetreanu şi Ross îşi pregătesc revenirea pe parchet

Chetreanu şi Ross îşi pregătesc revenirea pe parchet
Paul Chetreanu şi Steve Ross, doi dintre baschetbaliştii incerţi ai lui "U" Mobitelco, îşi vor relua pregătirile în perioada următoare, a anunţat astăzi tehnicianul Niksa Bavcevic.

"Veştile bune vin de la Paul Chetreanu, care este plecat în Croaţia. Doctorii de acolo au descoperit care este problema lui la aductori, au tratat-o şi de luni poate începe antrenamentele specifice, dar nu cu echipa, trebuie să avem răbdare cu el. De asemenea, Steve Ross este tot mai aproape de a începe antrenamentele cu echipa", a declarat antrenorul formaţiei clujene.

Totodată, el a prefaţat duelul de mâine cu Gaz Metan Mediaş.

"În ultimele două meciuri, cu Timişoara şi Ploiesti, atacul a fost la un nivel bun, din pacate am făcut multe greşeli în apărare. Principala noastră preocupare cu Mediaş este să remediăm aceste greşeli în apărare. Mediaşul este una dintre cele mai stabile şi mai respectate echipe din campionat. Au o rotaţie clasică, şase jucători străini plus trei români de valoare. Pentru mine va fi plăcut să mă reîntâlnesc cu Mandache, jucător pe care l-am antrenat la Steaua. Cred că ei au sub panou jucători foarte buni, Mladenovic, Nicoară, Ivanovic şi pe poziţia de point guard, un jucator foarte bun, de talie europeană, Slobodan Dundjerski, plus Mandache. Sunt convins ca vom avea o partidă foarte dificilă. Ştiu că Marcel Ţenter face un scouting foarte bun şi sunt convins ca ne-a studiat foarte bine", a subliniat croatul, conform u-mobitelco.ro

Comenteaza