Cine este Otto Hindrich, debutantul CFR-ului de la Botoșani

Cine este Otto Hindrich, debutantul CFR-ului de la Botoșani
| Foto: prosport.ro

În urma accidentării lui Arlauskis, antrenorul Dan Petrescu a decis să mizeze la partida din runda cu numărul patru din play-off pe goalkeeper-ul de 17 ani crescut în Gruia.

Antrenorul campioanei a surprins pe toată lumea înaintea jocului cu FC Botoșani, când a decis să îl titularizeze pe Otto Hindrich. Portarul de 17 ani s-a descurcat admirabil la debutul său în Liga 1 și chiar a fost lăudat de Dan Petrescu.

Tânărul învață la Liceul Janos Zsigmond și a încheiat clasa a XI-a cu media 9,10. Tatăl său, Robert Hindrich, a povestit despre emoțiile prin care a trecut fiul său la primul meci în tricoul CFR-ului.

“Era în culmea fericirii. Ne-a zis să fim pregătiți, să ne uităm la meci. Urma să ne vină niște prieteni în vizită, dar eram așa de emoționați că i-am rugat să amânăm. Am vrut să vedem debutul lui Otto doar eu cu soția, în liniște. Vă dați seama, am avut emoții, cred că noi mai mari ca el.

Mai ales mama lui, Noemi, abia își săpânea lacrimile. El nici nu arăta prea afectat, dar pentru noi nu e o surpriză. Așa e Otto al nostru, e extrem de calm, greu îl scoți din sărite. Chiar dacă se spune că portarii au nevoie de un dram de nebunie, eu cred că tocmai această stăpânire de sine îl ajută foarte mult

Ne-a zis înainte de meci că Dan Petrescu i-a transmis foarte multă încredere. I-a zis că nu are nicio presiune, că și dacă ar greși, el, Dan, ar lua totul asupra lui, că el a decis să-l folosească. Noi eram cu sufletul la gură până a prins prima minge. 

După aia, când am văzut și acele două intervenții grele, mai ales cea de la lovitura liberă a moldovenilor, ne-am dat seama că o să fie bine. După meci, Otto ne-a sunat imediat, să ne întrebe cum a fost. Ne povestea că, după ce a apărat acea minge, și-a zis în gând că «azi nu trece nimic de mine!». 

Așa a și fost. L-au ajutat și coechiperii, e adevărat, dar și el a fost excelent, nu s-a pierdut deloc. Suntem mândri de el. Visa de mic, de când s-a apucat de fotbal, să ajungă să joace în prima ligă. De acum, orice e posibil. Noi o să-i fim alături, ca și până acum”, a spus tatăl lui Otto Hindrich, pentru GSP.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza