Cine se dă jos din “locomotiva” CFR-ului în vară

Cine se dă jos din “locomotiva” CFR-ului în vară
Nume ca Eduard Stăncioiu, Edimar Fraga, Emil Dică şi chiar Cristi Bud ar putea părăsi echipa “feroviară” la finalul sezonului.

Sezonul dezamăgitor făcut de "feroviari" i-a supărat rău pe conducătorii CFR-ului, care vor să recontruiască echipa din temelii. Au renunţat la zece jucători în pauza de iarnă şi se pregătesc să se mai despartă la finalul sezonului de câţiva fotbalişti care nu se ridică la nivelul cerut. Stăncioiu, Dică şi Edimar au cele mai mari şanse să fie puşi pe lista cu jucătorii indezirabili, dar ar putea apărea şi unele nume-surpriză.

Intenţiile conducerii de a restructura din nou lotul au fost recunoscute în urmă cu câteva zile chiar de finanţatorul Arpad Paszkany. "Sunt câţiva jucători pe care probabil nu îi veţi mai regăsi şi din sezonul viitor în tricoul CFR-ului, pentru că, aşa cum am zis, caracterele tari se văd în momentele grele. Cred că este un sezon în care nu stăm prea bine din punct de vedere fotbalistic. Jucătorii sunt profesionişti şi ar trebui să îşi dea interesul să câştige orice partidă, chiar dacă nu mai sunt şanse pentru titlu", spunea Paszkany în cadrul unei emisiuni televizate.

Primul jucător pe "lista neagră" este portarul Eduard Stăncioiu. Şefii au încercat să scape de el şi înainte de începerea campionatului, însă goalkeeperul nu a vrut să plece sub nicio formă, astfel că a fost păstrat ca o a treia opţiune pentru acest post. Oricum, după încheierea sezonului, conducerea va face tot posibilul să îi rezilieze contractul. Un alt jucător vizat este Emil Dică. Mijlocaşul nu a reuşit să se impună în echipă în cei aproape doi ani de când a ajuns la CFR. Sorin Cârţu i-a dat o şansă după ce a fost instalat pe banca "feroviarilor", însă perioada pozitivă a lui Dică la echipa din Gruia s-a terminat odată cu meciul CFR - Gaz Metan Mediaş (1-1). Atunci, mijlocaşul l-a scos din sărite pe Cârţu cu câteva mingi pierdute, iar temperamentalul antrenor l-a înlocuit în prima repriză. Jucătorul a părăsit terenul în fluierăturile tribunei. De atunci, Dică a căzut din nou în dizgraţie, fiind rezervă în majoritatea partidelor.

Cel mai criticat jucător "feroviar" de la reluarea campionatului a fost Edimar. După prestaţia slabă din prima partidă, cea cu Victoria Brăneşti, a fost lăsat pe bancă pentru confruntarea cu Timişoara. Revenit pe teren la meciul Astra - CFR (1-1), a fost parţial responsabil de golul marcat de ploieşteni şi înlocuit după 36 de minute din cauză că s-a dovedit incapabil să ţină pasul cu adversarul direct. Câteva zile mai târziu, brazilianul a acuzat probleme la coloană, iar săptămâna trecută a fost operat şi, cel mai probabil, nu va mai juca în acest sezon. În cazul în care conducerea va decide totuşi să îl păstreze, cel "sacrificat" va fi conaţionalul său, Leonardo Veloso, pentru a face loc unui fundaş stânga valoros, cum CFR nu a mai avut de la Alvaro Pereira.

Pe lista jucătorilor care ar mai putea pleca se află Dominique Kivuvu, dar soarta sa depinde de modul în care se va acomoda Bakary Sare. Dacă ivorianul venit de la Rosenborg va avea o prestaţie apreciată atunci când va avea şansa să joace, angolezul ar putea fi pus pe lista cu jucătorii indezirabili. Kivuvu a fost acuzat de multe ori că nu poate să iniţieze nicio acţiune ofensivă şi că singura sa "calitate" este pasa în spate. Un alt jucător vizat este atacantul Cristi Bud. Golgeterul echipei din sezonul anterior nu mai reuşeşte să revină la forma de atunci, plus că în trecut a avut şi probleme legate de viaţa extrasportivă. Chiar dacă au spus că îi vor acorda şanse în continuare, şefii par să îşi fi pierdut răbdarea. O variantă posibilă ar fi şi împrumutul său la o altă echipă din Liga I.

Pe lângă aceste nume, există şanse ca şi Ionuţ Rada să fie pus pe liber, conform unor surse din cadrul clubului. Jucătorul titularizat pentru prima dată de Sorin Cârţu a avut un debut pozitiv la CFR, marcând în primele două meciuri din Liga Campionilor. Pe parcurs, fundaşul a început să greşească tot mai des în apărare, erori care adesea au dus la goluri ale adversarilor. În ultimul meci de campionat, Rada a fost doar rezervă, iar locul său în centrul defensivei a fost luat de Nuno Diogo.

10 jucători

au plecat de la CFR în pauza de iarnă şi au venit doar şase.

 

Comenteaza