Cîrţu: Este o victorie meritată, chiar dacă nu am avut o posesie foarte consistentă

Cîrţu: Este o victorie meritată, chiar dacă nu am avut o posesie foarte consistentă
Victoria reuşită ieri de CFR Cluj este una meritată, în ciuda posesiei mai puţin consistenmte a echipei clujene, consideră antrenorul Sorin Cîrţu, care şi-a manifestat bucuria pentru rezultatul obţinut şi pentru că debutat “cu dreptul” pe banca “feroviarilor”.


"Sunt bucuros pentru rezultat, mai ales pentru faptul că am debutat cu o victorie la CFR. Este o victorie meritată, chiar dacă nu am avut o posesie foarte consistentă. Îi felicit pe băieţi, am avut în faţă un adversar foarte bun şi bine organizat de la mijloc în sus. Elveţienii au avut o posesie în profunzime, dar cred că ne-am făcut toţi datoria”, a precizat Cîrţu, conform Mediafax.

Antrenorul CFR-ului a precizat că îşi doreşte ca echipa clujeană să practice un joc bazat pe posesie şi să fie “echipa care dezvoltă jocul”.

Cârţu a mai precizat că speră ca echipa pe care o antrenează să câştige şi meciul retur cu Basel, pentru a spera la ocuparea locului 3. “Dacă ar fi rămas 2-0 pentru noi, poate că aveam o opţiune serioasă în lupta pentru locul 3, dar aşa totul se joacă. Am câştigat prima bătălie, dar războiul este foarte lung”, a punctat antrenorul echipei CFR Cluj.

CFR Cluj a câştigat cu 2-1 meciul disputat ieri seară cu FC Basel, în grupa E a Ligii Campionilor.
Comenteaza