Clasamentul coeficienților pentru sezonul viitor. CFR Cluj a avansat peste 100 de locuri în ierarhia UEFA

Clasamentul coeficienților pentru sezonul viitor. CFR Cluj a avansat peste 100 de locuri în ierarhia UEFA
| Foto: facebook.com/cfr1907

Evoluția bună din preliminariile Ligii Campionilor și din grupele Europa League i-a propulsat pe clujeni pe locul al doilea printre echipele din România.

După o absență îndelungată din competițiile europene, ”feroviarii” au revenit în sezonul trecut în cupele europene. Totuși, parcursul european s-a încheiat în play-off-ul Europa League, când clujenii au fost umiliți de Dudelange. Strategia s-a schimbat pentru sezonul actual, iar elevii lui Dan Petrescu au impresionat. Au reușit să treacă de trei tururi preliminare în Liga Campionilor și apoi au acumulat 12 puncte într-una dintre cele mai complicate grupe din Europa League.

Parcursul european reușit de “feroviari” a însemnat și un salt remarcabil în ierarhia coeficinților UEFA. CFR Cluj a urcat de pe 288 pe 113, notează Fanatik. Dacă la începutul sezonului, coeficientul clubului din Gruia era 3,500 de puncte, din sezonul viitor clujenii vor avea 12,500 de puncte și vor fi cap de serie cel puțin în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, dacă vor cuceri titlul în Liga 1.

Clasamentul coeficienților UEFA al echipelor din România:

  1. FCSB – 20,500 puncte
  2. CFR Cluj – 12,500 puncte
  3. Astra Giurgiu – 9,500 puncte
  4. Viitorul – 5,500 puncte*
  5. CS U Craiova – 5,000 puncte

*Echipa condusă de Gică Hagi nu mai are nicio șansă la calificare în cupele europene din sezonul viitor

Comenteaza