“Cluj Arena” trăieşte fotbalul la exact 50 de ani de la inaugurarea “Ion Moina”

“Cluj Arena” trăieşte fotbalul la exact 50 de ani de la inaugurarea “Ion Moina”
Coincidenţa face ca noul stadion al oraşului să fie inaugurat la aceeaşi dată la care vechea arenă îşi deschidea porţile pentru fotbal, 11 octombrie.

Pe 11 octombrie 1961 "Ion Moina" era inaugurat cu un meci între Universitatea şi Vojvodina Novi Sad, încheiat cu 4-1. După exact 50 de ani, stadionul "Cluj Arena" îşi va deschide porţile pentru primul meci de fotbal, iar aceeaşi Universitatea Cluj va primi vizita celor de la Kuban Krasnodar. Meciul a fost confirmat de către oficialii ruşilor.

Oficialii Universităţii au dezvăluit că după ce au studiat cu atenţie arhivele clubului au descoperit o coincidenţă uimitoare: "Ion Moina" a fost inaugurat exact la data la care "Cluj Arena" va găzdui primul meci, 11 octombrie. În urmă cu 50 de ani "studenţii" întâlneau una dintre echipele importante ale fostei Iugoslavii, Vojvodina Novi Sad, de care treceau cu 4-1. Remus Câmpeanu a bifat atunci unul dintre primele sale meciuri pentru echipa cu care avea să-şi identifice întreaga carieră. "Ţin minte că atunci nu s-a făcut mare vâlvă. Stadionul s-a construit în două etape, dacă nu greşesc, iar prin '61 a fost deschis. Nu mai ştiu exact data meciului cu Vojvodina, îmi amintesc doare că era toamnă şi că am câştigat cu 4-1. Parcă Marcu a înscris un gol, cu capul", şi-a adus aminte Remus Câmpeanu, acum preşedinte de onoare al Universităţii.

Pentru meciul de inaugurare, "nea Remus" a primit "sarcina" de a lua legătura cu toţi jucătorii generaţiei sale care mai sunt în viaţă pentru a-i invita la inaugurarea noului stadion. "E greu pentru că unii s-au mutat prin diferite oraşe, n-avem numere de telefon, dar sperăm ca în timpul rămas să-i putem invita pe toţi cei care mai sunt printre noi. Nu mă aşteptam, vă spun sincer, să-l văd (stadionul "Cluj Arena" - n. red.) gata atât de repede. Când a venit criza m-am gândit că se vor opri lucrările, dar uite că m-am înşelat. Mă bucur pentru ambiţia arătată de Alin Tişe (preşedintele CJ - n. red.)", a mai spus Remus Câmpeanu.

Meciul amical dintre "U" şi Kuban Krasndoar s-a confirmat oficial ieri. La o săptămână după ce ZIUA de CLUJ a relatat în exclusivitate despre invitaţia pe care oficialii lui "U" au transmis-o ruşilor, aceştia din urmă şi-au dat acceptul printr-o scrisoare oficială. Astfel, meciul a fost "bătut în cuie" pentru data de 11 octombrie 2011. "Este, într-adevăr, o coincidenţă foarte interesantă că vom juca meciul cu Kuban, practic inaugurarea noului stadion, la exact 50 de ani distanţă faţă de momentul în care a fost deschis oficial şi vechiul «Ion Moina». Azi (ieri - n. red.) am primit confirmarea ruşilor, aşa că meciul se va juca pe 11 octombrie, ora urmând să o stabilim în zilele următoare. Meciul se va juca în nocturnă, cum e şi normal", a spus Cosmin Irimieş, directorul executiv al clubului.

Universitatea va mai disputa doar două meciuri în "exil", cu Concordia Chiajna şi Ceahlăul Piatra Neamţ, iar primul joc oficial la Cluj după mai bine de un an va avea loc pe 15 octombrie, contra celor de la FC Braşov.

Primul stadion din Cluj, construit exact acum 100 de ani

Prima arenă a oraşului a fost ridicată în 1911, pe acelaşi amplasament pe care aveau să fie construite stadioanele "Ion Moina" şi "Cluj Arena". Stadionul oraşului avea la acea vreme o tribună de lemn, care a fost mutată între timp la Câmpia Turzii, iar jocul de inaugurare s-a disputat, conform istoricilor, între o selecţionată a Clujului şi turcii de la Galatasaray Istanbul, încheiat cu scorul de 8-1 pentru gazde. Arena avea o capacitate de aproximativ 1.500 de locuri.


Filarmonica de Stat Transilvania, înainte de Kuban Krasnodar

Oficialii Universităţii îşi doresc ca momentele premergătoare partidei de inaugurare să fie cu adevărat speciale. Astfel, imnul Universităţii ar putea fi interpretat de către Filarmonica de Stat Transilvania, a anunţat directorul executiv, Cosmin Irimieş. "Vom şti mai multe săptămâna viitoare. Ne-am dori ca imnul echipei, dar şi «Gaudeamus» să fie intonate de Filarmonică înainte de meci", a spus Irimieş.

 

 

Comenteaza