Clujeanul Bogya Tamas, pentru al doilea an consecutiv câştigătorul Maratonului Apuseni

Clujeanul Bogya Tamas, pentru al doilea an consecutiv câştigătorul Maratonului Apuseni
Clujeanul Bogya Tamas este marele câştigător, pentru al doilea an consecutiv, la Maraton Apuseni, competiție ce a avut loc ieri în staţiunea Muntele Băişorii din Cluj. În concurs s-au înscris circa 400 de sportivi.

Bogya Tamas a terminat proba de maraton, cu o lungime totală a traseului de 41,7 km, în 3 ore și 33 de minute,la o distanță de 30 de minute față de ocupantul locului 2, Florin Muntenu, din București.

„Mă bucur că mi-am păstrat titlul și la această ediție, chiar dacă anul acesta traseul a fost mai lung cu 2 km față de ediția trecută. Pentru mine participarea la Maraton Apuseni a fost un antrenament excelent pentru Campionatul Mondial de Orientare din Elveția de săptămâna viitoare", a declarat Bogya Tamas.

Bogya are 26 de ani şi a fost campion naţional la orientare.

Maratonul Apuseni este cea mai amplă competiţie de alergare montană din zonă şi are 3 probe de concurs: proba de maraton, cu o lungime totala a traseului de 41,7 km; proba de semi-maraton, cu o lungime totala a traseului de 23,5 km si proba family cu o distanta de 2,3 km.

Circuitul s-a desfăşurat în zona de sud-est a masivului Gilău-Muntele Mare, între staţiunea Muntele Băişorii şi valea Posaga, La Plopis, Buhuia, Sesul Cald, Pietrele Mărunte, Crucea Crencii, Bocşesti, Dealu Ticului, Sagagea, Belioara, Dealu Bilii, La Mateoaie, Româneasa, La Stiolne, Dealu Boinic, Valea Vadului.

Harta traseului se poate vizualiza aici.

UPDATE ora 17.20:

Cel mai tanar concurent a avut numai 14 ani, Bogya Gergelyi, fratele castigatorului la general. Gergely a ocupat locul 3 pe podium la proba de semimaraton general si pe locul 1 la grupa 16-29. Cel mai varstnic concurent, Gheorghe Mosion de 79 de ani din Arad, a terminat cursa de maraton 40+ pe locul 25.

Clasamentul oficial

- Maraton feminin 16 - 29 ani: Paula Maria Labar Zarnesti RO

 

- Maraton feminin 30 - 39 ani: Gianina Tanase Timisoara RO

- Maraton feminin 40 +: Daniela Marin Brasov RO

- Maraton feminin open: Gianina Tanase Timisoara RO

- Maraton masculin 16 - 29 ani: Tamas Bogya Cluj RO

- Maraton masculin 30 - 39 ani: Florin Munteanu Bucuresti RO

- Maraton masculin 40 +:  Lucian Clinciu Zarnesti RO

- Maraton masculin open: Tamas Bogya Cluj RO

- Semi-maraton feminin 16 - 29 ani:  Diana-Maria Vasiac Timisoara RO

- Semi-maraton feminin 30 - 39 ani: Ioana Mica Cluj-Napoca RO

- Semi-maraton feminin 40 +: Felicia Gheorghiu Cluj-Napoca RO

- Semi-maraton feminin open:  Ioana Mica Cluj-Napoca RO

- Semi-maraton masculin 16 - 29 ani: Gergely Bogya Cluj RO

- Semi-maraton masculin 30 - 39 ani: Marcel Balan PRUNDU BARGAULUI RO

- Semi-maraton masculin 40 +:  Artur Miklos Targu Lapus RO

- Semi-maraton masculin open:  Artur Miklos Targu Lapus RO

Maraton Apuseni este organizat de Clubul Alpin Roman sectia Universitara Cluj in parteneriat cu msg systems Romania

Etichete
Comenteaza