Clujenii au încins parchetul la All Star Game-ul din Sibiu

Clujenii au încins parchetul la All Star Game-ul din Sibiu
Căpitanul vicecampioanei “U” Mobitelco BT, Mihai Silvăşan, a fost desemnat MVP-ul All Star Game-ului desfăşurat sâmbătă la Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu, între selecţionata Nordului şi cea a Sudului. Coechipierul său, Zoran Krstanovic, a câştigat concursul aruncărilor de 3 puncte, devansându-l la “baraj” pe baschetbalistul Stelei Bucureşti, Josh Jackson.

În deschiderea spectacolului sportiv de pe Cibin s-au întâlnit fostele glorii ale formaţiei CSU Sibiu şi o selecţionată a României compusă din "nume grele" ale baschetului românesc, precum Mircea Cristescu, Marcel Ţenter, Bruno Roschnafsky sau Mihai Corui. La capătul unui meci cu zâmbetul pe buze, victoria le-a revenit primilor, scor 45-44, tehnicianul vicecampioanei, Marcel Ţenter, izbutind 7 puncte pentru Old Star România.

Meciul serii a adus faţă în faţă echipa Nordului, alcătuită din jucători legitimaţi la cluburile din regiunea Ardealului, şi reprezentanta Sudului. Preţ de câteva ore, componenţii celor două tabere au dat uitării rivalităţile din campionat, iar show-ul baschetbalistic a avut prioritate. Superexecuţiile jucătorilor au făcut deliciul celor peste 2.000 de spectatori, selecţionata Nordului câştigând cu 121-118 ediţia 2011 a All Star Game-ului de România. Cu 23 de puncte înscrise, căpitanul lui "U" Mobitelco BT, clujeanul Mihai Silvăşan, a primit titlul de MVP al evenimentului, în timp ce colegul său, Zoran Krstanovic, a câştigat concursul aruncărilor din spatele liniei de 6,75 metri. Un alt reprezentant al vicecampioanei, americanul Kyndall Dykes, a marcat 11 puncte, asemeni jucătorului Politehnicii Iaşi, Leroy Dawson.

 

 

Comenteaza