Breaking news Update Comisia de Disciplină a anunțat sancțiunile după incidentele de la "U" Cluj - Sepsi OSK

Comisia de Disciplină a anunțat sancțiunile după incidentele de la "U" Cluj - Sepsi OSK
| Foto: FC Universitatea Cluj

Partida din etapa a 6-a a Superligii a fost întreruptă în prima repriză din cauza scăndărilor din tribune.

În urma celor întâmplate la partida dintre FC Universitatea Cluj și Sepsi OSK, Comisia de Disciplină a aplicat o sancțiune dură.

Clubul clujean nu va putea organiza următoarele două meciuri pe teren propriu și a primit o amendă de 25.000 de lei.

"AS FC Universitatea Cluj vs. ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe - Incidente - În temeiul art.82, 83.2.c) și art.54.2.4 din RD, se sancționează clubul, AS FC Universitatea Cluj, cu interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion pentru două meciuri și penalitate sportivă de 25.000 lei", se arată în comunicatul LPF.

Jocul dintre Universitatea Cluj și Sepsi OSK a fost întrerupt în prima repriză timp de 10 minute, din cauza scandărilor xenofobe din tribune, dar și a materialelor pirotehnice care au ajuns și pe pista de atletism a stadionului.

Update

La scurt timp după anunțul Comisiei de Disciplină, clubul clujean a anunțat că partida cu FC U Craiova, programată vineri, 2 septembrie, de la 21:30, se va disputa pe stadionul din Mediaș. 

Comenteaza