Conceicao, încrezător înaintea returului cu Malmo: “Vom face totul pentru a întoarce soarta calificării”

Conceicao, încrezător înaintea returului cu Malmo: “Vom face totul pentru a întoarce soarta calificării”
| Foto: foto facebook.com/cfr1907

Clujenii pornesc cu șansa a doua în Suedia, după ce au pierdut în tur, scor 1-0.

Campionii au avut un start ratat de campionat și deși au câștigat Supercupa, schimbările din cadrul clubului au afectat echipa. Acum, cu noul antrenor, “feroviarii” își doresc să întoarcă rezultatul cu Malmo și să avanseze în turul următor.

Antrenorul Antonio Conceicao este încrezător înaintea duelului cu suedezii, dar știe că elevii săi vor avea o misiune grea. “Evident că Malmo pornește cu un avantaj mâine seară din două motive. În primul rând pentru că a reușit să se impună în meciul tur, de la Cluj, iar în al doilea rând pentru că se află în plină competiție, au ritm și au puse la punct relațiile de joc. Am muncit pentru acest meci, am studiat meciul tur, am observat greșelile pe care le-am facut și am încercat să le remediem.

Știm că Malmo e o echipă cu multe calități, e o formație foarte organizată, puternică în sectorul median, cu jucători foarte buni. Suntem conștienți că vom întâlni un adversar foarte valoros. În ciuda acestor aspecte, vom face totul pentru a întoarce soarta calificării în favoarea noastră”, a declarat tehnicianul CFR-ului.

Iuliu Mureșan este, la rândul său, optimist în legătură cu șansele clujenilor și consideră că atmosfera din lot este una pozitivă. “Se simte atmosfera de meci mare. Şi m-am bucurat că aseară vreo 3 jucători importanţi au venit la mine şi mi-au spus că ne calificăm. Am încredere că vom juca mult mai bine şi am încredere că Toni Conceicao o să facă în aşa fel echipa încât să ne calificăm. O schimbare de spirit şi de atitudine s-a văzut şi la Călăraşi. Acolo a simţit nevoia să-l introducă pe Ioniţă, un jucător de pasă finală.

Probabil şi mâine (n. red. – azi) vor mai fi schimbări, nu mult. S-a schimbat atitudinea, am avut multe ocazii la Călăraş, în repriza a doua s-a jucat doar la poarta lor. Va fi greu, dar nu imposibil. Mizez pe spiritul de echipă. Cred în coeziune între antrenor şi jucători. Noi tot timpul am obţinut performanţe, bazându-ne pe spiritul de echipă”, a spus Mureșan, conform Digisport.

Conducătorul din Gruia a dezmințit zvonurile potrivit cărora echipa ar fi aproape de colaps financiar dacă nu se califică în grupele unei competiții europene. “Sigur că vin bani dacă ne calificăm în grupe, vin şi din Europa League, dar nu o să se întâmple nimic rău dacă nu ne calificăm. Nu înseamnă că se închide clubul sau că nu o să mai avem bani. Bugetul este stabilit, asigurat. Avem stabilitate financiară”, a încheiat Iuliu Mureșan.

Returul dintre CFR Cluj și Malmo se va disputa miercuri, 1 august, de la 20:15.

Comenteaza