Concluziile lui Silvășan după primul succes din istoria lui U-BT în EuroCup: "Atitudinea noastră a fost foarte bună"

Concluziile lui Silvășan după primul succes din istoria lui U-BT în EuroCup: "Atitudinea noastră a fost foarte bună"
| Foto: championsleague.basketball

Campioana României a revenit pe teren propriu și a reușit să învingă una dintre echipele puternice din competiția continentală, Cedevita Olimpija Ljubljana, scor 94-76.

Peste 5.000 de spectatori au asistat la prima victorie din istoria U-BT Cluj-Napoca în EuroCup. "Studenții" au trecut cu 94-76 de Cedevita Olimpija Ljubljana, la capătul unui meci pe care l-au controlat, spre bucuria antrenorului Mihai Silvășan.

"În primul rând, sunt foarte bucuros că am câștigat acest meci. Sunt mulțumit de felul cum am jucat. Am evoluat cu intensitate pe ambele faze ale jocului. Nu am avut cele mai grozave procentaje la aruncările de trei puncte sau la libere, dar atitudinea noastră a fost foarte bună.

Ne-am luptat pentru recuperări și pentru fiecare minge, iar acest lucru spune multe despre determinarea noastră. Sunt fericit că am câștigat acasă, în fața fanilor noștri", a declarat antrenorul campioanei României.

"A fost incredibil! Toată lumea de abia aștepta să joace acest meci. Avem o sală grozavă, iar fanii noștri sunt minunați. Eu încerc să joc cel mai bun baschet al meu, nu mă gândesc prea mult la puncte.

Vreau să îmi fac treaba și să las baschetul să vorbească în numele meu. Cel mai important lucru este că am câștigat meciul", a spus Leo Meindl, autor al unui double-double cu 19 puncte și 11 recuperări.

Vreau să le mulțumesc fanilor noștri. Am jucat împotriva unei echipe puternice, ei sunt experimentați în EuroCup. A fost o victorie mare pentru noi, deoarece jucăm prima oară în EuroCup. Am încheiat meciul cu bine, chiar dacă ei au încercat să revină pe final.

Am demonstrat că suntem o echipă bună și cred că putem să câștigăm fiecare partidă dacă vom juca la fel de intens", a explicat Stefan Bircevic, cel care a marcat 24 de puncte și a reușit 6 recuperări.

Comenteaza