Conducerea campioanei, dezamăgită de meciul cu Dinamo: “Cam toți jucătorii au greșit, n-au fost concentrați”

Conducerea campioanei, dezamăgită de meciul cu Dinamo: “Cam toți jucătorii au greșit, n-au fost concentrați”
| Foto: facebook.com/cfr1907

CFR Cluj s-a impus pe final în fața formației din capitală, scor 1-0, deși “Câinii roșii” au jucat aproximativ o oră cu doi oameni în minus.

Campioana a reușit să obțină o victorie importantă în finalul sezonului regulat și să se apropie la un singur punct de liderul FCSB, însă jocul elevilor lui Edi Iordănescu a dezamăgit. Prestația modestă a “feroviarilor” a fost remarcată și de acționarul minoritar al echipei, Ștefan Gadola, care a recunoscut că s-a temut că formația din Gruia ar putea încheia la egalitate jocul.

”Am avut mari emoții. N-am făcut antrenamente 11 contra 9. Până la urmă, asta e, ne bucurăm că am câștigat. Jocul nu mi-a plăcut, în schimb. Noi, cei din tribune, știm mai puțin decât cei din staff-ul tehnic, ei sunt în măsură să spună ce s-a întâmplat.

Eu nu înțeleg cum am putut juca așa. Am fost mai periculoși când am jucat 11 contra 11. Dinamo a evoluat foarte bine, la final am avut mari emoții, putea fi chiar 1-1. E probabil să nu intrăm de pe primul loc în play-off. Sunt un pic îngrijorat de cum am jucat în ultimele două meciuri.

Nu suntem noi! Cam toți jucătorii au greșit în seara asta, n-au fost concentrați. Nu ne-a ieșit jocul, deși am avut și ratări, trebuie să o spun”, a declarat Gadola, potrivit GSP.

Comenteaza