Conducerea din Gruia recunoaște interesul pentru Mandorlini: "Trebuie să ai soluţii"

Conducerea din Gruia recunoaște interesul pentru Mandorlini: "Trebuie să ai soluţii"
| Foto: uefa.com

Patronul campioanei a recunoscut că tehnicianul italian se află pe lista sa cu posibile variante de înlocuire ale actualului antrenor.

Deși s-a vorbit despre negocieri cu fostul selecționer Cosmin Contra, în cazul unei posibile plecări a lui Dan Petrescu, Nelu Varga a oferit un alt nume de pe lista sa de posibili înlocuitori.

Patronul formației din Gruia a recunoscut că Andrea Mandorlini este unul dintre antrenorii la care va apela, dacă banca echipei clujene va rămâne vacantă.

"Nu am discutat cu absolut niciun antrenor. Astea-s numai poveşti. Deci nu s-a pus problema. Staff-ul meu, în schimb, se gândeşte la o situaţie de rezervă în condiţia în care, Doamne fereşte, se întâmplă ceva, se îmbolnăveşte, îşi dă demisia tu trebuie să ai soluţii.

Şi atunci mă gândesc că ei au soluţii, au doi, trei antrenori externi cu care ţin legătura în condiţiile în care se iveşte o problemă. Mandorlini, da, este unul dintre ei", a explicat Varga la Digisport.

În vârstă de 62 de ani, Andrea Mandorlini a mai antrenat CFR Cluj în perioada noiembrie 2009 - septembrie 2010 și a cucerit alături de "feroviari" titlul în Liga 1, Cupa și Supercupa României.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza