Cordoba, managerul sportiv al lui Inter: CFR-ul vine din Liga Campionilor, să nu îi subestimăm

Cordoba, managerul sportiv al lui Inter: CFR-ul vine din Liga Campionilor, să nu îi subestimăm
Managerul sportiv al lui Internazionale Milano, Ivan Cordoba, a subliniat faptul că adversara italienilor din şaisprezecimile Europa League, CFR Cluj vine după ce a obţinut 10 puncte în Liga Campionilor, într-o grupă cu Manchester United şi Galatasaray.

„Vom întâlni o echipă ce vine din Liga Campionilor, unde s-a clasat a treia, cu 10 puncte, la egalitate cu Galatasaray, care s-a calificat mulţumită rezultatelor directe. În grupă mai erau Manchester şi Braga - care a eliminat pe Udinese şi care s-a clasat pe locul 4. Va fi o confruntare frumoasă, să nu îi subestimăm", a precizat Ivan Cordoba, managerul sportiv al lui Inter, citat de site-ul oficial al echipei italiene.

Cordoba s-a declarat bucuros că Inter a evitat Liverpool, menţionând că dintre posibilele adversare în optimi, Tottenham şi Lyon, consideră „puţin mai periculoasă" echipa engleză.

 

Comenteaza