Cosmin Contra, nemulțumit de modul în care s-a obținut victoria cu Lituania: “Ca de obicei, nu ştim să gestionăm ultimele minute de joc”

Cosmin Contra, nemulțumit de modul în care s-a obținut victoria cu Lituania: “Ca de obicei, nu ştim să gestionăm ultimele minute de joc”
| Foto: frf.ro

România a învins la limită, 2-1, după ce Maxim a înscris în prelungirile partidei de pe sinteticul de la Vilnius.

După ce au obținut doar două puncte în primele două partide din Liga Națiunilor, “tricolorii” erau obligați să câștige împotriva lituanienilor. Totuși, elevii lui Contra și-au făcut misiunea și mai grea, după ce au primit un gol în minutul 90, iar cele trei puncte erau în pericol. Maxim a fost salvatorul României și a adus victoria în prelungiri.

Contra a fost mulțumit de victorie, dar s-a arătat deranjat de lipsa de concentrare din teren. “Sunt fericit pentru băieţi, pentru că ştiam că va fi greu. E o echipă obişnuită cu acest teren, sunt agasanţi, de multe ori sunt agresivi. Dar, până la urmă, pentru cele trei puncte am venit, chiar dacă am suferit până la finalul meciului. Asta arată caracterul băieţilor, că au câştigat pe final.

Forţele s-au egalat pe un asemenea teren. Ne-au aşteptat în 5-2-3, un sistem foarte straniu. A doua repriză cred că am început foarte bine. Şi, ca de obicei, nu ştim să gestionăm ultimele minute de joc. Acum trebuie să ne recuperăm cât mai bine, pentru că în 48 de ore ne aşteaptă un meci greu, cu Serbia”, a declarat selecționerul, pentru Pro X.

În următorul meci din Liga Națiunilor, România întâlnește liderul grupei, Serbia. Partida va avea loc duminică, de la ora 16, pe National Arena.

Comenteaza