Costa îşi cunoaşte viitorul: “Rămân la CFR!”
- Scris de Septimiu Fantea
- 25 Aug 2011, 00:03
- Sport
- Ascultă știrea

Antrenorul CFR-ului, Jorge Costa, nu îşi simte postul ameninţat, deşi admite că presiunea înfrângerilor cu Gaz Metan Mediaş şi Pandurii Târgu-Jiu apasă serios pe umerii săi. Mai mult, el crede că va reintra în graţiile şefilor clubului şi ale fanilor cu o victorie împotriva formaţiei Sportul Studenţesc, partidă programată mâine, cu începere de la ora 20:30, pe arena Dr. Constantin Rădulescu.
Entuziasmul "feroviarilor" din startul campionatului s-a risipit brusc după înfrângerile din ultimele două etape, când aceştia au reuşit contraperformanţa de a nu marca nici un gol. Mostra de neputinţă arătată la Târgu-Jiu, coroborată cu clasarea provizorie abia pe locul 8 al Ligii I, i-a scos din minţi pe oficialii clubului, care au luat primele măsuri, penalizând fotbaliştii cu 20% din salariul pe luna următoare, în vreme ce Costa a primit un ultimatum: şase puncte în următoarele două meciuri sau demiterea. În ciuda atmosferei tensionate din Gruia, tehnicianul portughez a afişat o mină optimistă, declarând că nu le va da oficialilor motive să îi caute înlocuitor. "În ultimele două partide am fost învinşi la două goluri, am pierdut din determinare şi din relaţiile de joc, iar echipa nu a mai arătat forma din primele etape. De-a lungul carierei mele am avut ocazia să văd care e soarta unui antrenor atunci când lipsesc rezultatele: apare presiunea. Îmi asum această presiune, dar sunt liniştit şi vom da totul pentru a câştiga viitoarele meciuri. Următorul şi cel mai important este cel de vineri (mâine - n. red.), cu Sportul Studenţesc, o formaţie bine organizată, împotriva căreia trebuie să avem o cu totul altă atitudine. Cred în băieţii mei, voi avea o discuţie cu ei şi sunt sigur că îşi vor reveni. Voi câştiga această partidă şi voi continua munca începută la CFR Cluj pentru a-mi îndeplini obiectivele", a fost mesajul lui Costa.
Totodată, el a evitat să comenteze titularizarea goalkeeperului Daniel Fernandes în meciul cu Pandurii, după doar câteva zile de la transferul său la CFR, dar a anunţat modificări în prima garnitură în vederea jocului de mâine seară. "Nu vreau să comentez prestaţia lui Fernandes pentru că nu obişnuiesc să trag concluzii individuale. Este clar că vor apărea schimbări în primul «11» după ultimele evoluţii. Nu ştiu nimic nou cu privire la situaţia lui Weldon, iar Peralta nu este încă apt de joc. Dacă toţi jucătorii pe care îi am la dispoziţie ar fi disponibili, aş putea să spun că sunt mulţumit cu lotul actual", a conchis lusitanul.
După ce runda trecută a greşit flagrant la primul gol al Pandurilor, când a respins balonul direct pe capul fostului "student" Valentin Lemnaru, portarul Fernandes promite revanşa în faţa fanilor. "Din păcate, a fost un debut nefericit pentru mine, dar trebuie să uit cât mai repede acest lucru şi să îmi iau revanşa în meciurile viitoare. Ăsta e fotbalul, mergem mai departe, noi trebuie să ne facem datoria în continuare. M-am simţit pregătit pentru meciul cu Pandurii, chiar dacă am ajuns în România doar de câteva zile. Sunt mulţi portari la club, concurenţa este mare şi trebuie să ne pregătim serios. Repet, rămân optimist, în ciuda debutului mai puţin bun. Dacă vom fi concentraţi până la final, eu spun că ne vom îndeplini obiectivele. Când lucrurile nu merg bine la o echipă, e normal ca şefii clubului să ia măsuri, dar împreună vom trece peste toate", a declarat "internaţionalul" portughez în vârstă de 27 de ani.