Cristea, prezentat de ”U” Cluj. ”Abia aştept derby-urile cu CFR”

Cristea, prezentat de ”U” Cluj. ”Abia aştept derby-urile cu CFR”
”Prinţul” Cristea a fost prezentat astăzi la noua sa echipă, Universitatea. ziuadecj.ro a transmis conferinţa LIVE TEXT.
Cristea a fost prezentat alături de Bazzi, Pele, Abrudan, Menassel și Marius Popa, jucători transferați de asemenea de Florian Walter după încheierea sezonului trecut. Evenimentul a a vut loc la sediul clubului Universitatea.

ziuadecj.ro a transmis conferinţa în format LIVE TEXT:

Prezentarea este programată la ora 12:00. Foarte mulți jurnaliști sunt deja la sediul Universității.

12:02 Primii jucători care au sosit sunt Bazzi, Menassel și Pele, alături de antrenorul Badea și de președintele Cristian Barabancea. Conducerea a decis să îi prezinte mai întâi pe străini.

”Am făcut transferuri bune, suntem convinși că nu vom avea un retur ușor. Trebuie să ne conștientizăm poziția și să căutăm să ne atingem obiectivul. În acest sens am făcut și aceste transferuri. Există posibilitatea să mai completăm lotul cu un fundaș stânga”, a declarat Ionuț Badea.

”Pentru atac nu aducem deocamdată pe nimeni. Avem patru jucători ofensivi. Tony și juniorul Morar vor pleca alături de noi în cantonament”, a spus Badea.

Piț este pe lista de transferuri, a dezvăluit Badea. ”Am discutat cu el și am ajuns la concluzia că aceasta este cea mai bună variantă”.

Steven Pele a declarat că știe destule lucruri despre fotbalul românesc. ”Cunosc toate echipele din România angrenate în cupele europene. Am venit pentru că mi-a plăcut proiectul de la Cluj. Am discutat la telefon cu antrenorul și m-a convins să vin”, a spus Pele, care a fost coleg cu Dubarbier, ex-CFR, la Lorient. ”Nu a fost dificil să aleg România, care este o țară dezvoltată, membră a Uniunii Europene. În Cluj ai ce vizita”, a mai spus Pele.

Bazzi: ”Am venit să ajut Universitatea Cluj. Este un proiect serios. Unul dintre motivele pentru care am ales Universitatea este antrenorul Badea, care este serios. Am lucrat foarte bine cu el la FC Argeș”.

Menassel: ”Sunt foarte fericit să ajung la un club iubit în România”.

Pele, Menassel și Bazzi și-au prezentat tricourile. Francezul va juca având pe spate 5, marocanul va evolua cu 8, iar argentinianul Bazzi, cu 14. Urmează să fie prezentați fotbaliștii români aduși de ”U”, printre care și Cristea.

12:40 Au apărut și românii: Abrudan, Popa și Cristea. ”Prințul” poartă costum și cravată. Are în piept o insignă cu ”U”.

Abrudan: ”Visez la o cupă europeană cu ”U”. E mai liniște aici decât la Steaua. Îmi propusesem să obțin trofee acolo, dar nu a fost posibil. Semnătura mea pe contractul cu ”U” a fost o formalitate, știam din decembrie că voi veni la Universitatea. Vreau să stau cât pot ajuta echipa și echipa are nevoie de mine”.

Cristea: ”Am ajuns aseară, nu am reușit să văd orașul. Vreau să ajut echipa să facă lucruri bune. Sper să reușim lucruri frumoase împreună. Îi mulțumesc domnului Walter pentru mâna întinsă, ”U” e un proiect frumos. Fac un apel la suporteri să aibă răbdare cu noi, sper să reușim cât mai repede să le facem bucurii”.

Referitor la insigna din piept, cu ”U”, Cristea a spus: ”I-am furat insigna lui Claudiu Niculescu. Esre un prieten foarte bun Claudiu, am mai fost colegi”.

”Sper ca Universitatea să ajungă cât mai sus. Mai întâi însă sper să rămânem în prima ligă”, a afirmat Cristea.

Marius Popa: ”Cred că e o provocare acest transfer, pe care am acceptat-o fără să stau mult pe gânduri. Nu cred că va exista o problemă de acomodare. Antrenorul Ionuț Badea este un profesionist, obiectivele pe care și le-a propus sunt sigur că le va îndeplini. Mă gândesc și la echipa națională”.

Abrudan va avea numărul 6, Popa, 12, iar Cristea, ca la Dinamo, 30.

12:55 Conferința s-a încheiat. Cristea a fost asaltat de reporteri și operatori la plecare. S-a fotografiat cu fularul alb-negru.




Comenteaza