Cristi Balaj, primele declarații după plecarea de la CFR Cluj: "Am simțit că ar fi potrivit să îmi depun demisia"

Cristi Balaj, primele declarații după plecarea de la CFR Cluj: "Am simțit că ar fi potrivit să îmi depun demisia"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Fostul președinte al clubului din Gruia a explicat ce a stat în spatele decizie sale de a se despărți de "feroviari".

După mai bine de doi ani de la sosirea sa la Cluj, Cristi Balaj a demisionat din funcția de președinte al celor de la CFR, în urma eșecului suferit de echipă la Hunedoara, scor 0-4, în Cupa României. Fostul arbitru a dezvăluit care au fost motivele care l-au împins să ia această decizie, dar a vorbit și despre relația cu patronul Varga.

"Am simțit că ar fi potrivit să îmi depun demisia. Nu știu în ce măsură mi-a fost acceptată pentră încă nu a fost anunțată plecarea mea. Supărarea a fost extrem de mare, plus că nu m-am simțit bine din punct de vedere fizic. Nu ne-am certat, eu nu am vorbit cu Neluțu Varga.

Nu am discutat nimic în acea seară. Din punctul meu de vedere nu mai sunt președintele clubului. Nu am discutat absolut nimic, aseară am avut un schimb de mesaje, frumos. I-am trimis un mesaj, a fost un moment de bucurie și am simțit nevoia să îl împărtășesc cu el.

Este un om căruia îi datorez foarte multe, lumea nu îl știe pe Neluțu Varga. Nu îi cunosc sufletul și ce fel de om este el. Vorbim despre o persoană care a investit peste 35 de milioane de euro în fotbal. Nu spun aceste lucruri din dorința de a mă apropia de el, departe de mine acest gând.

Încerc să schimb opinia unor persoane, care în momente dificile ale CFR-ului solicitau să plece Neluțu Varga. Dacă pleacă Neluțu Varga de la CFR Cluj punem lacătul. Am cunoscut oameni frumoși la Cluj, am început un proiect nou", a explicat Balaj pentru Fanatik.

Comenteaza