Cristi Bălgrădean, obligat de FRF să stea în tribună până la finalul sezonului

Cristi Bălgrădean, obligat de FRF să stea în tribună până la finalul sezonului
| Foto: facebook.com/FCSBOfficial

Federația a adaptat o parte din regulamente, printre care și prevederile referitoare la jucătorii aflați în ultimele șase luni de contract care au semnat angajamente cu alte echipe.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

La începutul lunii martie, o știre surprindea microbiștii din România. Cristi Bălgrădean, titularul din poarta FCSB-ului, a semnat un anagajament cu CFR Cluj și urmează să se alăture campionilor la finalul stagiunii. În condiții normal, golakeeper-ul ar fi putut juca pentru “feroviari” încă de la 1 iulie, însă pandemia a decalat data la care înțelegerea dintre portar și club intră în vigoare.

În condițiile în care campionatul se va prelungi chiar și în luna iulie, FRF a stabilit că un fotbalist aflat în situația lui Bălgrădean poate prelungi înțelegerea cu formația de care aparține până la finalul sezonului, însă doar dacă și clubul e de acord. Totuși, portarul poate să se alăture și clujenilor, însă nu va avea drept de joc până la finalul actualului sezon, anunță GSP.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .