Cristi Dulca, înainte meciului cu Gloria Buzău: “Trebuie răbdare, echipa arată foarte bine la antrenament”

Cristi Dulca, înainte meciului cu Gloria Buzău: “Trebuie răbdare, echipa arată foarte bine la antrenament”
| Foto: fcuniversitateacluj.ro

Antrenorul Universității Cluj recunoaște că jocul din primele runde nu a arătat foarte bine, însă e convins că echipa sa își va reveni cât mai repede.

După două înfrângeri și o victorie în primele trei etape, “studenții” primesc vizita unei formații ce e acumulat maximum de puncte în primele runde. Gloria Buzău sosește la Târgu Mureș din postura de lider în clasament și după o victorie convingătoare, scor 7-0, în fața Sportului Snagov. Deși nu se vor putea baza pe aportul fanilor nici în duelul cu buzoienii, Cristi Dulca e convins că echipa s ava face un meci bun.

Antrenorul a vorbit despre atmosfera de la echipă după primele trei etape. “Am făcut o analiză a acestui joc, din păcate am pierdut și nu am reușit să respectăm ceea ce ne-am propus înainte de joc. Am avut două ocazii mari prin Dican, dar meciul cu FC Argeș a trecut și nu ne mai interesează. Jucătorii au răspuns la fel ca și după celelalte meciuri, în fiecare săptămână ne-am antrenat foarte bine. Datoria lor este de a avea o reacție după acest joc și a răspunde printr-o evoluție foarte bună în meciul cu Buzău.

Toată lumea e deranjată de rezultate. Când treaba merge bine trebuie să fi apreciat, când nu sunt rezultate e normal să fie o reacție din partea suporterilor. Chiar am avut o discuție cu ei, au fost câțiva la antrenament. Au vorbit cu băieții, le-au transmis ceea ce își doresc. Până la urmă trebuie să ai o atitudine foarte bună, chiar dacă nu compensezi cu tehnică, atitudinea se vede într-un joc.

Mie nu mi-e frică, îmi asum muncă, îmi asum greșelile, sigur că întotdeauna este sacrificat. Eu zic că trebuie răbdare. Sigur că nu putem merge la nesfârșit cu înfrângeri sau cu un joc foarte prost, dar am încredere în echipă, arată foarte bine la antrenament. Ceea ce facem acolo iese foarte bine, iar la joc apar mici greșeli individuale sau colective”, a spus Dulca.

Tehnicianul a avut doar cuvnite de laudă la adresa adversarilor de duminică. “Ei sunt o echipă bună, cu un moral bun, fără presiune, o echipă care nu are niciun obiectiv. Va fi un meci greu, din păcate jucăm tot în deplasare, fără spectatori. Cred că aportul lor ar fi fost foarte bun, altfel ar fi arătat și prestația echipei. Contează să ai în spate 3-4.000 de oameni. Sper să depășim cu bine aceste etape, să scoatem maximum din fiecare joc și cel mai important este jocul de duminică pe care trebuie să îl câștigăm.

Buzăul e o echipă nouă, cu jucători care au experiență în Liga 1. Vorbesc de Balauru, Vali Alexandru, Ionică, au jucători agresivi și au jucat până acum cu echipe nu prea bine cotate, însă nu asta e important. Cu oricine joci trebuie să dai maximum, e un campionat foarte greu. Liga a 2-a e un campionat aparte, cu multă agresivitate, multe mingi lungi, trebuie să te adaptezi la condiții”, a declarat antrenorul.

Cristi Dulca a dezvăluit și că vor mai urma câteva transferuri în perioada următoare. “Nu pot să spun că sunt dezamăgit de jucători, dar aștept mai mult de la ei. E normal să ne dorim mai mult și ne dorim să câștigăm. Din cauza faptului că au venit foarte mulți jucători am avea nevoie de mai mult timp de acomodare.

Dar a început campionatul și noi avem nevoie de rezultate, presiunea este foarte mare. Frustrarea a fost mare anul trecut, încă se mai vorbește despre ratarea promovării. Toți trebuie să înțelegem că trebuie să tratăm serios fiecare meci și să avem o atitudine pozitivă.

Până nu vom semna nu pot vorbi despre jucători noi. Eu îmi doresc un fundaș stânga, un atacant pentru că încă suferim pe anumite posturi. Sperăm să vină și rezultate bune și jucători și să facem o echipă bună. S-a grăbit lumea când s-a vorbit despre promovare încă de la început, trebuia să avem un pic de răbdare în momentul când am adus atât de mulți jucători știam că nu vom avea o evoluție bună de la început. “U” Cluj își dorește promovarea, dar trebuie să fim realiști”, a precizat tehnicianul.

Partida dintre Universitatea Cluj și Gloria Buzău se va disputa duminică, de la ora 15:30.

Comenteaza