Cristiano Bergodi revine în Liga 1 pe banca Universităţii Craiova

Cristiano Bergodi revine în Liga 1 pe banca Universităţii Craiova
| Foto: gsp.ro

Cristiano Bergodi a fost antrenorul principal al echipei CFR Cluj pe durata sezonului 2006-2007, câştigând cu echipa un loc de Cupa UEFA. Italianul e, în mod oficial, noul antrenor al Craiovei. Acesta îl înlocuiește la cârma echipei pe Corneliu Papură, care și-a dat demisia săptămâna trecută.

Universitatea Craiova a rămas fără antrenor după demisia lui Corneliu Papură, însă conducerea Universităţii s-a orientat rapid şi l-a adus pe banca tehnică pe Cristiano Bergodi, cel care a antrnenat-o ultima oară în România pe FC Voluntari, chiar în acest sezon.

Bergodi va ajunge la Craiova la începutul săptămânii viitoare la bordul unui avion particular şi va intra în carantină pentru 14 zile. Alături de el va fi şi antrenorul secund pe care l-a avut la Voluntari.

Cristiano Bergodi insistă să-l aibă colaborator şi pe Renzo Rossi, care ar putea fi şi alături de echipă în perioada în care antrenorul de 55 de ani este în izolare pentru că Renzo locuieşte în România şi poate intra direct în pâine.

Părerile sunt împărţite, iar fostul mijlocaş Mihăiţă Pleşan a postat un mesaj pe Facebook prin care transmite faptul că nu e deloc increzator in abilitatile lui Bergodi la carma Craiovei. "Ştiu ce şi cât poate. De aceea nu cred în el. Dar în Craiova cred, pentru că ştiu ce şi cât poate. Craiova - Campiona unei mari iubiri", a scris Pleşan.

Tehnicianul va avea un salariu de 10.000 de euro pe lună și va semna doar pe două luni, până la finalul sezonului, cu posibilitatea de prelungire până în vara lui 2021, scrie gsp.ro.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza