Criza se adâncește la CFR Cluj. "Feroviarii" au fost învinși la Sfântu Gheorghe

Criza se adâncește la CFR Cluj. "Feroviarii" au fost învinși la Sfântu Gheorghe
| Foto: facebook.com/cfr1907

Echipa antrenată de Andrea Mandorlini a pierdut duelul cu Sepsi OSK, scor 2-1.

Gazdele au oferit o replică solidă încă din start și au pus probleme clujenilor în primele minute ale partidei. CFR a încercat să își impună jocul, însă covăsnenii au fost cei cu ocaziile.

Chiar și așa, "feroviarii" au reușit să deschidă scorul, prin Tachtsidis, care a trimis frumos în plasă, din marginea careului (32). Înainte de finalul primei părți, Otele a punctat și el, însă golul a fost anulat din cauza unui offside, iar scorul pauzei a fost 1-0.

După revenirea de la vestiare, elevii lui Andrea Mandorlini au încercat în repetate rânduri să își mărească avantajul, însă fără succes. După ce pe teren și-au făcut apariția jucătorii de pe bancă, gazdele au pus stăpânire pe joc, iar situația de pe teren s-a reflectat și pe tabelă.

În minutul 70, Kallaku a șutat puternic din unghi, fără speranțe pentru Sava, și a restabilit egalitatea. Deși aveau nevoie ca de aer de o victorie, "feroviarii" au clacat pe final, iar Damașcan a marcat un gol ce a fost validat după minute bune de consultări ale reluărilor în camera VAR.

Așadar, CFR Cluj pierde la Sfântu Gheorghe, scor 2-1, și ajunge la 8 meciuri consectutive fără victorie în Superligă și Cupa României.

Comenteaza