CSM Bucureşti, pradă uşoară pentru “U” Jolidon

CSM Bucureşti, pradă uşoară pentru “U” Jolidon
Elevele lui Gheorghe Covaciu au bifat a treia victorie a sezonului după ce au surclasat formaţia CSM Bucureşti cu scorul de 41-32, la capătul unui meci fără istoric. Întâlnirea, care a contat pentru etapa a V-a a Ligii Naţionale la handbal feminin, s-a disputat în Sala Sporturilor “Horia Demian”.

Doar o repriză au rezistat sâmbătă ilfovencele în fieful vicecampioanei. Cele două formaţii au mers minute bune cap la cap (4-3, min. 9, 9-8, min. 15), clujencele având asul din mânecă în persoana Mihaelei Senocico. Chiar dacă primul mitan s-a încheiat cu un avans deloc liniştitor în favoarea "studentelor", 18-16, acestea au fost de neoprit în partea a doua, conducând la un moment dat cu un neverosimil 31-19. Cu victoria în buzunar în faţa unui adversar rămas fără replică, "U" Jolidon şi-a permis să reducă turaţiile, iar CSM Bucureşti a încheiat meciul cu un dezavantaj de nouă goluri, 41-32. Principalele marcatoare ale vicecampioanei au fost Mihaela Ani-Senocico, autoare a 14 goluri, respectiv Holhoş, cu şapte.

 

 

Comenteaza