Cu câţiva titulari de la "U" Cluj în lot, UBB a câştigat campionatul naţional de fotbal universitar

Cu câţiva titulari de la "U" Cluj în lot, UBB a câştigat campionatul naţional de fotbal universitar

Echipa de fotbal a Universității Babes-Bolyai (UBB) a câștigat duminică, 20 mai 2018, finala Campionatului național universitar de fotbal de la Timișoara, după victoria cu 3-0 în fața reprezentanților Universității de Vest din Timișoara, a anunţat instituţia de învăţământ prin intermediul unui comunicat de presă.

“A fost o victorie muncită, o victorie pe care, în mod evident, ne-am propus-o ca obiectiv clar al acestei participări. Am venit la Timișoara cu o echipă bună, extrem de motivată, care va începe acum pregătirile pentru turneul din Portugalia, unde sperăm să dovedim că UBB își dorește să atingă excelența în toate domeniile pe care le abordează”, a declarat, la finalul turneului, Cosmin Irimieș, directorul general adjunct al UBB.

Găzduit în perioada 18-20 mai 2018 de Universitatea Politehnica din Timișoara, Campionatul național universitar de fotbal a aliniat la start opt echipe studențești: Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea Politehnica Bucureşti,  Universitatea Valahia din Târgoviște,  Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu, Universitatea din Oradea,  Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara și Universitatea Politehnica Timişoara.

Din lotul trimis de UBB  la Timişoara au făcut parte câţiva fotbalişti de bază de la FC Universitatea Cluj, printre care Mihai Onicaș, Rareș Takacs sau Iuliu Hațiegan.

Iată lotul complet al echipei antrenate de Septimiu Ormenișan: Sebastian Moroz, Andrei Iura, Cristian Paul, Mihai Onicaș, Mihai Kereki, Marius Ionescu, Horațiu Popa, Adrian Lupu, Adrian Micaș, Romario Rus, Adrian Șter, Sebastian Salcău, Iuliu Hațiegan, Sorin Acatrinei, Ioan Timiș, Răzvan Ititesc, Claudiu Rogozan, Rareș Takacs.

Cel mai bun jucător al turneului a fost declarat mijlocașul de la “U” Cluj, Adrian Micaș, Rareș Takacs, un alt jucător împreunutat se la “U”, a fost desemnat cel mai bun jucator al finalei, în timp ce titlul de cel mai bun portar a revenit tot echipei UBB, prin Sebastian Moroz.

Comenteaza