Cum a ajuns Kuban Krasnodar la Cluj
- Scris de Septimiu Fantea
- 11 Oct 2011, 00:48
- Sport
- Ascultă știrea

Tatonările au început la mijlocul lunii august, ruşii au confirmat imediat participarea, dar amicalul care va marca şi retragerea fostului jucător al "Şepcilor roşii", Cristi Pojar, a devenit o certitudine abia o lună mai târziu, după votul consilierilor judeţeni privind închirierea Cluj Arena către Universitatea. "U" - Kuban Krasnodar începe la ora 19:00.
12 august, Cine inaugurează Cluj Arena
Universitatea Cluj poartă negocieri cu o serie de echipe pentru amicalul care va marca primul meci de fotbal de pe Cluj Arena. După ce discuţiile cu formaţiile Hamburg şi Internazionale Milano au intrat în impas, "U" a ajuns în faţa a două posibilităţi: Kuban Krasnodar, formaţie al cărei antrenor secund este nimeni altul decât unul dintre cei mai iubiţi jucători din istoria "Şepcilor roşii", Cristi Pojar, drept pentru care gruparea rusă porneşte ca şi favorită, respectiv suedezii de la IFK Göteborg. Întâlnirea va avea loc pe 11 octombrie.
16 august, "Şepcile roşii" află azi cu cine vor inaugura Cluj Arena
Formaţia pregătită de Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, va răspunde astăzi invitaţiei făcute de clubul Universitatea Cluj în privinţa partidei amicale care va marca inaugurarea Cluj Arena. IFK Göteborg rămâne varianta de rezervă.
22 august, Bătut în cuie: "U" - Kuban, la inaugurarea Cluj Arena
Clubul Kuban Krasnodar a confirmat participarea la inaugurarea Cluj Arena. "În această după-amiază a venit faxul de confirmare de la ruşi", a declarat Cosmin Irimieş, directorul executiv al lui "U".
23 august, Filarmonica de Stat Transilvania, înainte de Kuban Krasnodar
Imnul Universităţii Cluj ar putea fi intonat de către Filarmonica de Stat Transilvania înaintea meciului amical împotriva formaţiei Kuban Krasnodar, potrivit oficialilor clujeni.
25 august, Cristi Pojar: "Mă bucur că fanii lui «U» nu m-au uitat"
Unul dintre cei mai apreciaţi fotbalişti care au îmbrăcat tricoul Universităţii, Cristi Pojar (44 de ani), s-a declarat măgulit de simpatia de care încă se bucură la Cluj, deşi a părăsit oraşul şi echipa în urmă cu mai mulţi ani. "Sunt impresionat de faptul că activitatea mea de la Cluj nu a fost uitată de veşnic minunaţii suporteri ai Universităţii nici după atâţia ani. Tot respectul domnului Florian Walter, care, deşi nu este clujean în certificatul de naştere, este «U»-ist în spirit şi atitudine şi a găsit resurse pentru a reinventa acest simbol", a declarat fostul fundaş clujean.
8 septembrie, Irimieş s-a asigurat că "U" nu va păţi ca echipa naţională
Directorul executiv al Universităţii Cluj, Cosmin Irimieş, s-a interesat care este starea gazonului de pe Cluj Arena şi a primit asigurări că acesta va fi impecabil la ora partidei împotriva lui Kuban Krasnodar. Reacţia a sosit după ce suprafaţa de joc de pe celălalt nou stadion al României, Naţional Arena, a cedat în timpul jocului pe care elevii lui Victor Piţurcă l-au disputat în compania reprezentativei Franţei, în preliminariile Campionatului European de anul viitor.
9 septembrie, Filarmonica de Stat Transilvania deschide "U" - Kuban Krasnodar
Oficialii Universităţii Cluj au confirmat prezenţa Filarmonicii de Stat Transilvania la partida pe care "Şepcile roşii" o vor disputa împotriva formaţiei Kuban Krasnodar, la primul meci de fotbal de pe Cluj Arena. Înaintea fluierului de start, aceasta va intona imnul echipei, compus în anul 1943, el fiind cel mai vechi al unui club din România.
9 septembrie, "U"- Kuban, propus ca meci de retragere pentru Cristi Pojar
Site-ul suporterilor Universităţii Cluj, www.ucluj.ro, a propus ca partida dintre "U" şi Kuban Krasnodar să devină meciul de retragere al lui Cristi Pojar, care de-a lungul carierei a evoluat numai pentru "Şepcile roşii". "Considerăm că aproape toţi suporterii doresc să-l mai vadă jucând o dată în alb-negru pe cel care niciodată în cariera de fotbalist nu a trădat culorile clubului nostru, preferând să joace la Universitatea în ciuda numeroaselor oferte pe care le-a avut", se arată într-un comunicat postat pe site-ul suporterilor. Conducerea clubului a anunţat că va lua în calcul această variantă.
13 septembrie, Start pentru inaugurare: din 25 septembrie, bilete la meciul "U" - Kuban
Conducerea Universităţii Cluj va anunţa în perioada următoare preţurile biletelor la meciul cu ruşii de la Kuban Krasnodar. Acestea ar putea varia între 15 şi 70 de lei, în funcţie de loc şi vizibilitate. Se aşteaptă ca partida să se dispute cu casa închisă.
23 septembrie, Ziua "zero" pentru Cluj Arena
Consilierii judeţeni vor vota în sedinţa extraordinară de astăzi contractul de închiriere a stadionului către Universitatea Cluj. În cadrul sedinţei aceştia vor vota suma de 7.500 de euro pentru un meci pe Cluj Arena. Dacă actul de închiriere va fi validat, "U" va juca pe Cluj Arena pe 11 octombrie cu Kuban Krasnodar, iar în weekendul imediat următor va da piept cu FC Braşov, în cadrul etapei a X-a a Ligii I.
23 septembrie, Bolchiş îl linişteşte pe Dan Petrescu: "Dane, jucăm pe Cluj Arena!"
După aprobarea contractului de închiriere a noului stadion, oficialii Universităţii Cluj i-au transmis tehnicianului formaţiei Kuban Krasnodar că partida amicală care va prilejui inaugurarea Cluj Arena va avea loc. "Contractul este unul echitabil. Vreau să fac un apel către fani să se pregătească şi să vină în număr cât mai mare la meciul de deschidere din 11 octombrie, cu Kuban Krasnodar. Am un mesaj pentru Dan Petrescu: «Dane, jucăm!»", a fost reacţia vicepreşedintelui clubului clujean, Florin Bolchiş.
24 septembrie, "U" se întoarce acasă pe Cluj Arena
"U" are "undă verde" pe Cluj Arena după ce ieri consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate închirierea stadionului către Universitatea în cadrul unei şedinţe extraordinare. Preţul chiriei pentru un meci este de 7.500 de euro, la care se adaugă utilităţile.
28 septembrie, S-a dat startul la bilete pentru primul meci din istorie pe Cluj Arena
Universitatea Cluj a pus ieri în vânzare tichetele pentru partida cu ruşii de la Kuban Krasnodar, prima de pe noul stadion al oraşului. Preţurile acestora variază între 15 şi 100 de lei, în funcţie de loc şi vizibilitate. Primele bilete s-au epuizat la puţin timp după anunţul oficial. Ele pot fi achiziţionate de la Sala Sporturilor "Horia Demian", Casa de Cultură a Studenţilor, Cinema "Florin Piersic", Polus Center, respectiv Iulius Mall.
29 septembrie, Kuban Krasnodar aduce aproape 80 de oameni la inaugurarea Cluj Arena
Delegaţia clubului rus Kuban Krasnodar, care pe 11 octombrie va disputa un meci amical împotriva Universităţii Cluj cu ocazia inaugurării Cluj Arena, va fi compusă din aproximativ 80 de persoane. Acestea vor ocupa aproape întregul hotel de patru stele Golden Tulip Ana Dome.
29 septembrie, Într-o zi şi jumătate s-au vândut aproape 20% din biletele la meciul "U" - Kuban
5.000 de bilete din totalul celor 26.000 scoase la vânzare în vederea meciului amical dintre Universitatea Cluj şi Kuban Krasnodar au fost vândute. Preţul biletelor variază între 15 şi 100 de lei.
5 octombrie, "Generaţia de Aur" vine la inaugurarea Cluj Arena. Pojar va juca pentru "U"!
Fostele glorii ale naţionalei României, Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Cristian Dulca sau Tibor Selymeş, au confirmat prezenţa la meciul cu ruşii de la Kuban Krasnodar, în care Cristi Pojar va evolua simbolic, pentru câteva minute, în tricoul Universităţii Cluj.
l6 octombrie, Interes maxim pentru revenirea acasă: aproape 17.000 de bilete vândute la "U" - Kuban Krasnodar
Potrivit directorului executiv al clubului Universitatea Cluj, Cosmin Irimies, aproximativ 17.000 de bilete s-au vândut până ieri seară în vederea meciului cu echipa pregătită de Dan Petrescu şi Cristi Pojar, Kuban Krasnodar.
10 octombrie, "U" - Kuban a intrat în linie dreaptă. Peste 20.000 de bilete vândute
Partida amicală dintre Universitatea Cluj şi Kuban Krasnodar, care va marca prima partidă de fotbal de pe Cluj Arena, dar şi retragerea fostului fotbalist al "Şepcilor roşii", Cristi Pojar, se va juca, foarte probabil, cu casa închisă. Potrivit organizatorilor, peste 20.000 de bilete s-au vândut în cursul zilei de ieri, iar celelalte 6.000 se aşteaptă să fie epuizate în cursul zilei de astăzi. Tichetele se pot achiziţiona de la standurile special amenajate în cele două mall-uri din oraş, dar şi de la Cluj Arena.