Cum a trecut Dan Petrescu peste perioada de izolare: “Am stat singur, cei din familie au venit la balcon tot timpul”

Cum a trecut Dan Petrescu peste perioada de izolare: “Am stat singur, cei din familie au venit la balcon tot timpul”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Tehnicianul campioanei a petrecut o scurtă perioadă în spital și apoi a fost nevoit să stea în izolare după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19.

Dan Petrescu a reușit să cucerească un nou titlu alături de CFR Cluj, însă nu s-a putut bucura alături de elevii săi după jocul de la Craiova. Antrenorul s-a aflat în izolare după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19 și a povestit momente prin care a trecut.

“Nu am avut niciun simptom, dar a trebuit să respect regulile. Nu mă prindeam că am dacă nu îmi făceau analize, nu am avut nimic niciodată. Am stat o săptămână în spital, aș vrea să le mulțumesc celor de acolo, m-au tratat extraordinar.

Cei din familie au venit la balcon tot timpul, mi-au făcut cu mâna. Am stat singur și acum o să ne vedem”, a spus antrenorul campioanei pentru sport.ro.

Tehnicianul CFR-ului a dezvăluit și că a primit trofeul Ligii 1 și a dormit cu el în prima seară. “Am dormit cu trofeul. Mie îmi place să dorm cu trofee. Eu mi l-am pus singur, cu medalie, cu tot, aici. Mie îmi place în primele seri să îl am lângă mine”, a explicat Petrescu.

Comenteaza