Cum au trăit baschetbaliștii de la U-BT partida cu ratiopharm Ulm: "Nu am răspuns cum trebuie la schimbările de moment din joc"

Cum au trăit baschetbaliștii de la U-BT partida cu ratiopharm Ulm: "Nu am răspuns cum trebuie la schimbările de moment din joc"
| Foto: u-bt.basketball

Campioana României a fost învinsă pe teren propriu în ultimul meci al turului Grupei A din EuroCup.

U-BT Cluj-Napoca a pierdut pe propriul teren cu ratiopharm Ulm, scor 81-84, după ce au controlat primele trei sferturi ale întâlnirii. Emi Cățe e de părere că formația clujeană a fost neinspirată în momente decisive și pune eșecul pe seama acestui fapt.

"Cred că am început foarte bine, ne-am respectat planul de joc. Am zis că trebuie să menținem același ritm până la final ca să câștigăm, dar din păcate ne-au scăpat anumite lucruri. Nu am răspuns cum trebuie la schimbările de moment din joc.

Totul s-a rezumat la o aruncare. Totuși, nu cred că am pierdut acolo, ci mai înainte. E o înfrângere dureroasă și trebuie să avem grijă de munca noastră. Nu cred că ne afectează moral, trebuie să știm cum să fructificăm astfel de ocazii.

S-a terminat turul, este cert că am avut câteva meciuri foarte bune acasă. Trebuie să câștigăm și în deplasare. Avem trei victorii acasă, trebuie să avem și în deplasare. Mai sunt încă 9 meciuri, trebuie să luptăm până la capăt, așa cum o facem întotdeauna. Trebuie să luptăm pe toate fronturile și să încheiem cu victorii", a spus Cățe la finalul unui meci în care a reușit 13 puncte și 3 recuperări.

Comenteaza