Cum s-au descurcat jucătorii echipelor clujene la loturile naționale. Atacanții au fost în mare formă

Cum s-au descurcat jucătorii echipelor clujene la loturile naționale. Atacanții au fost în mare formă

CFR și Universitatea au fost reprezentate la selecționatele de seniori, tineret și juniori ale României, dar și ale unor națiuni din Europa și Africa.

Chiar dacă nu o duc prea bine în Superligă, cele două rivale din Cluj-Napoca au fost bine reprezentate la loturi în pauza internațională din luna octombrie. Chiar dacă cifrele jucătorilor nu au fost la fel de bune precum cele din luna septembrie, câțiva jucători s-au remarcat.

România

Fiecare dintre cele două rivale a avut câte un jucător la naționala României, aflată în cursa pentru Cupa Mondială 2026. Louis Munteanu a jucat 58 de minute și a marcat în amicalul cu Republica Moldova, scor 2-1, fiind introdus 3 minute și în victoria cu Austria, 1-0. În schimb, Alex Chipciu a rămas pe bancă la primul meci, însă a fost integralist și a avut o evoluție solidă în cel de-al doilea.

România U21

Naționala de tineret a disputat un joc amical în compania Serbiei, pierdut cu 0-1, dar și un joc oficial împotriva Ciprului, câștigat cu 2-0, chiar la Cluj-Napoca. "Studenții" Lefter, El Sawy și Trică, dar și "feroviarul" Biliboc s-au numărat printre jucătorii convocați de Costin Curelea.

Portarul a jucat o repriză în primul meci și a fost integralist în cel de-al doilea, El Sawy a evoluat doar 45 de minute în partida amicală, atacantul a prins 69 de minute cu Serbia și a deschis scorul împotriva Ciprului, fiind înlocuit pe final de meci, în timp ce Biliboc a jucat o repriză în meciul de pregătire și 60 de minute în partida cu Cipru, iar pasa decisivă la cel de-al doilea gol i-a aparținut.

România U20

Portarul Universității Cluj, Iustin Chirilă, a fost convocat pentru cele două jocuri cu Cehia din Elite League. La primul meci, încheiat 2-2, a fost rezervă neutilizată, iar în cel de-al doilea, pierdut de România cu 5-1, goalkeeper-ul a intrat la pauză.

România U18

Alexandru Bota, mijlocașul Universității Cluj, e căpitanul reprezentativei U18, care a disputat partide împotriva Turciei (0-0), Portugaliei (1-1) și Spaniei (2-3). Tânărul fotbalist a prins 82 de minute în primul meci, 60 de minute în cel de-al doilea, iar în cel de-al treilea a încris și a petrecut 78 de minute pe gazon.

România U17

"Studenții" Tudor Coșa și Eduardo Bodnar au fost convocați la lotul U17 în luna octombrie. România a disputat partide Israel (1-1), Franța (1-1) și Azerbaidjan (1-1). Coșa a fost integralist în toate jocurile, în timp ce Bodnar a jucat 74 minute, 64 minute, iar în cel de-al treilea meci a intrat în minutul 70.

Gambia

Mouhamadou Drammeh, mijlocașul Universității Cluj a participat la meciurile reprezentativei țării sale din luna octombrie, contra selecționatelor din Gabon (3-4), respectiv Seychelles (7-0). În primul meci antrenorul nu s-a bazat pe el, iar în cel de-al doilea Drammeh a jucat 60 de minute.

Kosovo

"Feroviarii" Meriton Korenica și Lindon Emerllahu au participat la acțiunea echipei naționale a statulului Kosovo, care remizat cu Slovenia, scor 0-0, și a învins Suedia, scor 1-0. Korenica a fost rezervă neutilizată în ambele jocuri, în timp ce Emerllahu nu a prins lotul în primul meci, dar a jucat 20 de minute în cel de-al doilea.

Lituania

Titular incontestabil al postului de portar în naționala Lituaniei, Edvinas Gertmonas s-a confruntat cu probleme medicale și a fost rezervă în eșecul cu Finlanda, scor 1-2, iar în înfrângerea cu Polonia, scor 0-2, nu a fost inclus în lot.

Mauritania

Fundașul CFR-ului, Aly Abeid, a fost integralist în ambele partide disputate de naționala țării sale, remiza 0-0 contra Sudanului, și eșecul în fața Senegalului, scor 0-4.

Republica Moldova

Virgiliu Postolachi a jucat în prima repriză a amicalului cu România, iar în jocul cu Estonia, scor 1-1, a fost integralist și a pasat decisiv la golul moldovenilor.

Uganda

Elio Capradossi a jucat toate minutele pentru Uganda în victoria cu Botswana, scor 1-0, și în eșecul cu Algeria, scor 1-2, iar naționala țării sale a ratat șansa de a juca barajul pentru calificarea la Cupa Mondială 2026.

Comenteaza