Cum trăiește Cristiano Bergodi meciurile în fața televizorului. Dezvăluirile lui Eugeniu Cebotaru
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:50
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorul italian se apropie de finalul perioadei de suspendare și se pregătește de revenirea pe banca tehnică.
Sancționat cu o lună de suspendare după incidentele de la finalul duelului dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, Cristiano Bergodi are dreptul să antreneze, însă nu poate fi alături de echipă în zilele de meci.
Unul dintre asistenții săi, Eugeniu Cebotaru, a dezvăluit cum trăiește italianul partidele în fața televizorului și cât de grea e această perioadă pentru tehnician.
"Trăiește foarte greu meciurile. E greu pe margine, dar când ești la televizor și ești singur vrei să dai indicații. Vrei să intervii, dar nu poți. Trăirile sunt de 10 ori mai grele. Nu e ușor, dar ne bucurăm că a ieșit bine până acum", a dezvăluit Cebotaru.
Cristiano Bergodi a ajuns la Universitatea Cluj în luna octombrie, iar în mandatul său, echipa a înregistrat 13 victorii, două remize și trei înfrângeri.











