Dan Petrescu a semnat pe trei ani cu CFR Cluj. Patronul clubului a confirmat numirea antrenorului

Dan Petrescu a semnat pe trei ani cu CFR Cluj. Patronul clubului a confirmat numirea antrenorului
| Foto: facebook.com/cfr1907

Tehnicianul în vârstă de 56 de ani se întoarce pentru cel de-al patrulea mandat pe banca formației din Gruia.

Revenit în România sâmbătă, Dan Petrescu a anunțat că are nevoie de o pauză și nu se gândește la o nouă echipă, însă se pare că nu va sta prea mult departe de teren. Așa cum era de așteptat, antrenorul va reveni la CFR Cluj.

Numele său era de mult pe buzele tuturor celor care se gândeau la numele următorului tehnician al formației din Gruia, iar patronul clubului clujean a confirmat pentru Fanatik revenirea lui Petrescu.

Antrenorul care a condus ultima dată Jeonbuk Motors din Coreea de Sud a semnat un contract valabil pe următorii trei ani cu CFR Cluj, urmând să îi preia pe "feroviari" la finalul sezonului.

În precedentele mandate pe banca tehnică a clubului din Gruia, Dan Petrescu a cucerit de 4 ori titlul în Superligă.

Comenteaza